Aș avea atâtea lucruri,să vă spun,din ce mă doare,
Și, ce, sufletu-mi sufocă ,mai să nu mai am scăpare…
Mă tem însă,că-i posibil,în loc să mă ajutați,
Lesne să găsiți motivul,să bârfiți…,să criticați…
Că,mi s-a întâmplat odată,mai demult să spun cuiva,
Însă fără să-i solicit ajutor să-mi dea,cumva,
Doar ca unui vechi prieten ,sufletul să-mi ușurez ,
Relatând pe scurt necazul,ce mă apăsa în crez…
Și,doar la puțină vreme,de-ntâlnii un alt amic,
Nici, n-am apucat o vorbă ,despre neajuns să-i zic,
Imediat mi-am dat cu seamă că știa cu mult mai bine,
Chiar cu lux de amănunte de necazu-mi,decât mine…
Ba-mi făcu,în plus, reproșuri,cum că el m-ar fi-ndrumat
Și că ne-ascultănd povața-i neajunsul s-a-ntâmplat!
Și m-am hotărât de-atuncea,iritat de gestul lui,
Cât o fi de rău necazul ,să nu-l mai spun nimănui.
Cu…doar săptămâni în urmă,la o lansare de carte,
Am chemat dintre prieteni,la-ntrunire să ia parte,
Unii s-au scuzat din vreme,alții s-au scuzat apoi,
Dar în ziua respectivă ,de…veniră ,unul…,doi!
N-am crezut că e posibil,să ajungem,ce-azi suntem!
Și de-ar fi lovit din ceruri peste lume vreun blestem,
Dar prietenii de-o viață,camarazi,colegi,amici,
Nu s-ar fi schimbat în cuget și,n-am fi ajuns aici…
De-aveți voi altă părere,puteți spune și-o-nțeleg.
Eu,din starea asta snoabă,încerc să mă reculeg…,
N-am să pot schimba o lume,pentru că eu simt altfel…!
Văd pe cel de lângă mine,fac și eu ce face el…
Însă,sufletu-mi sufocă,o asemenea schimbare
Și-aș avea atâtea lucruri,să vă spun din ce mă doare…
Dar,convins sunt și nu-mi pasă,dacă am sau nu,dreptate,
Cu,sau fără mine lumea,sigur merge mai departe…!
Nicolaie Ionescu
Bacau,12.09.2022