Mica si/sau MAREA coruptie din sistemul sanitar

Buna ziua.

In ultimul an din nefericire pentru mine am avut niste probleme medicale destul de grave, soldate cu o interventie chirurgicala complexa si multe zile de recuperare, concedii medicale, asigurat fiind. Acum, mutumesc lui D-ZEU si familiei ma simt mult mai bine.

In toata perioada aceasta am contribuit major la bunastarea angajatilor din sistemul sanitar, de la infirmiera si femeia de serviciu pana la mai marele doctor. Si de fapt nu am facut-o eu, ci familia, cu sau fara acceptul meu, nu mai conta pentru ca nu eram in stare.

Uneori ne gandim ca noi suntem vinovatii principali pentru ca le oferim spaga, devenind complici si perpetuand flagelul. Dar va spun eu ca nu e chiar asa, dai ca sa te salvezi, ca sa traiesti, pentru ca altfel esti un om pierdut in neant. Asa a procedat si familia mea pentru ca am trait clipe de cosmar la inceput pana sa ,,miscam din urechi”. Sansa mea a fost si faptul ca am avut resurse,nu va imaginati ce patesc cei cu venituri modeste sau saraci.

Am avut o perioada cand procurorii organizau niste flagrante in sistem, mai difuzau in presa unele arestari, doamne ce miere era in sistem atunci, nimeni nu accepta nimic, totul era un devotament total si dragoste nemarginita.

I-mi puneam speranta ca se va pertece si ceva bun in tara noastra, dar tipic romanesc, teapa.

Procurorii s-au inchis in birouri si angajatii au revenit la vechile obiceiuri.

Mai trist e faptul ca am o cunostinta procuror care in cazul parintilor, atunci cand a fost cazul, a fost nevoit sa dea si el spaga, ca de, functia nu-l recomanda ))).

Zilele trecute am ajuns din nou in sistem, si doar pentru o formalitate, prelungirea concediului medical.

Ma simteam mai bine si am zis sa incerc sa nu mai dau spaga, sa vad cum mai merege, poate au mai evoluat lucrurile, ca pentru atata lucru nu se merita sa te injosesti.

Oameni buni nu va imagianti cata umilinta am indurat, ca nu am documentele complete, sa arat cicatricea, ca poate mint, de unde sa stie ei? Am fost chemat si amanat in trei zile diferite si in a patra zi am renuntat la integritatea mea morala prospat adoptata.

Intai am fost atent cu doctorul,dar nu a fost sufucient si am fost amanat de asistente pentru dupa amiaza ca de, sunt foarte ocupate. Si dupa amiaza am ma stat doua ore la usa pana cand am marcat banu. Si Surpriza, sa rezolvat in cinci minute.

Nu va mai povestesc ca doctorul anul trecut la o consultatie, cand am incercat sa fiu atent,m-a respins categoric, a sters cu mine pe jos si mi-a spus sa fac cunoscut faptul ca el de ani buni nu mai primeste spaga. Si atunci am zi, Doamne ce om integru si ce fraier sunt eu. Dar chiar am fost fraier,ca am cezut, ca de fapt in perioada aia se difuza in media arestarea marelui doctor LUCAN de la CLUJ.

Sunt convins ca nimic din ceea ce va povestesc eu aici nu e ceva necunoscut pentru nimeni, dar sper ca poate citeste mesajul si un procuror mai curajos, sau persoane implicate in sistemul juridic care pot continua ce au inceput timid unii predecesori in lupta anticoruptiei din sistemul medical.

Si pentru acei angajati din sistem care nu fac nimic pana nu primesc spaga de rigoare, ar trebui sa le tremure lenjeria intima cand simt ceva fosnind in buzunare, inrebandu-se: O fi flagrantul sau nu ? )))

NICIODATA NU O SA STITI CAND VINE.

Tanase Scatiu