Târzie scrisoare de dragoste pentru “studenții la litere”…
Nu sunt omul care să rămână fără vorbe și nu știe ce să spună. De fiecare dată știu cum să încep. Citesc mereu și văd imagini de la deschiderea școlilor! Copii, părinți, bunici… unii fericiți, alții plini de obidă fiindcă au avut cheltuieli mari și, colac peste pupăză, să ia și flori.
Astăzi, mă gândesc la voi, copiii dascalilor. Cu doi părinți cadre didactice, niciodată nu ați fost ca ceilalți copii. La început, acolo, v-au dus bunicii, apoi ați mers singuri. Părinții voștri nu au fost lângă voi să știe ce s-o petrece acolo în căpșorul și inimioara voastră, cum percepeți acest eveniment unic și special din viața voastră, care au fost trăirile generate de începutul vieții de școlar. Ei erau lângă copiii altora, deveniți “ai lor”.Meritau și ei susținere, dar voi aveați oarecum prioritate.
Fără îndoială că ați pășit încrezători și hotărâți! Erati făcuți să reușiți, indiferent de situație! Felicitări pentru realizările voastre!
KO