Mănăstirile Moldovei,ca o salbă-s presărate,
Mărturii de mulțumire,pentru Bunul Dumnezeu,
Din vechi timpuri,de-Alexandru și de Ștefan ridicate,
Fiind și-azi locuri de-alinare ,când lovește ceasul rău…
Că,Moldova noastră mare,a fost mult năpăstuită,
Și râvnită și lovită de la est și de la sud,
Și nu s-au lăsat dușmanii până n-a fost ciopârțită,
Precum trupul căprioarei,ciopârțit de lupul crud.
Secole de subjugare și exploatare cruntă,
De teroare și-umilire,răni trupești și sufletești,
A-ndurat Moldova noastră,sperând în credința sfântă,
Cu surorile de limbă și de suflet,românești.
Așa cum s-au scris în vreme mărturii, cu sânge-n carte,
În timp ce Domnii Moldovei,țineau piept la turc și rus,
Liniștiți,fără vreo grijă,deveneau celebritate,
Și-și consolidau imperii,elevații din Apus…
Ăia-și numărau castele și palate și conace,
Și mergeau,din plictiseală,sau plăcere,la război,
Noi am dăinuit Biserici,cam de un mileniu-ncoace,
S-avem unde ține slujbe pentru-ai noștri sfinți eroi.
Chiar Bisericile sfinte,cu sudoare ridicate,
Când au năvălit dușmanii,au ținut cu orice preț,
Zidurile să le fie,din fundații dărâmate,
De-au rămas niște ruine,în sfidare și dispreț.
………………………………………………..
Peste vechile ruine,am durat altă zidire,
Iar icoanele furate,mai cu dragoste-am pictat,
Și Moldova este astăzi,ca o mare Mănăstire,
Chiar de Prutu-o rupe-n două,neamul nu ne-a despicat.
Nicolaie Ionescu
Bacau,23.09.2021