Parcă a dat strechea în magazine

Toți schimbă prețurile. Dar nu să facă reduceri. Să le crească. S-au mărit cumva salariile, pensile? Și atunci, de unde atâta putere de cumpărare? Parcă sunt rupți de realitate politicienii noștri. Criza din 1933 a fost generată de supraofertă. Degeaba îmi dai dacă eu trebuie să mă împrumut ca să cumpăr. Am ajuns în aceeași situație. Intri, te uiți, te plimbi liniștit cu masca printre rafturi, că nu mai e înghesuială, și pui în coș doar strictul necesar. Cea mai ieftină pâine, sigur făcută din maia congelată adusă din import, o sticlă de ulei, care drămuită cu grijă ajunge o lună… Aici vă dau un sfat! Untura! Soția o folosește la sărățele, să le facă pufoase. Cumpăr de la Piața Sud șuncă din aia, care rămâne de pe burta porcului. E ieftină. Cine mai știe ce chinez l-a crescut și pe ăla pe vre-un vapor, că noi avem numai pestă porcină. Nu mai are țăranul de unde să cumpere un goadac, să-l crească sănătos, cu ce rămâne de la masă și cultivă în grădină. Consum gaz, nu mă mai gândesc la preț, fac miros pe scara blocului când topesc bucățile de slănină crudă, în ceaunul de tuci primit hăhă, ca dar la cununie. Dar… din două pelinci din alea, că din șoric nu mai faci nici opinci, ies trei borcane de untură fină. Asta o dată cam la trei luni. Jumările au ajuns la pisicile din spatele blocului. Stau mai la margine. Aparatele alea de băgat în priză țin șoarecii la distanță. Dar când se mai oprește curentul, intră ele în priză! Ce mai cumpăr? Noroc cu reducerea pentru călătoria cu transportul în comun, cu autobuzul, că pot ajunge la piață. Așa că nu mai este nevoie să spun ce pensie am, pentru că mă încadrez în grilă, pentru abonament. Parcă mie dor de ce povestea bunicul, când, la Galați, pe vremea foametei, mânca doar scrumbii și măsline. Numai mirosul de pește e suficient. Scrumbia de Dunăre a devenit azi o delicatesă. Treci, miroși și cauți roșii și ardei „pentru mâncare”. Sunt lădițe, așa, mai într-o parte pe tarabă, unde nu se aruncă ce trebuie aruncat. Pentru zame, supe. Mai există demnitate după 45 de ani de muncă! Oricum e coadă dimineața la scotocit prin tomberoanele de gunoi, care numai selective nu sunt. Râdem, glumim, trebuie să mai avem și simțul umorului. Știm când ne-am născut, dar nu ne cunoaștem viitorul. Am trecut prin trei cutremure, acum suntem în pandemie. Sunt un pensionar optimist. „Când în anul două mii/ noi nu vom mai fi copii…!” Constantin Popa