Mă refer la salariații de la Taxe și Impozite Locale Bacău, în speță doamnele de acolo, de la ghișeu. Au o atitudine așa de sfidătoare față de noi, contribuabilii, de te miri de unde atâta inteligență, mai ales că, fie vorba între noi, sunt doar niște referenți, cu studii medii, nu? Nu că asta ar conta, dar de unde atâta tupeu, unde sunt cei șapte ani de acasă? Am fost zilele trecute pe acolo, să plătesc o taxă pentru eliberarea unui act de identitate.
În fața mea era un domn, foarte civilizat, care avea de plătit ceva și a întrebat respectuos dacă s-a adresat unde trebuie pentru că nu știa bine Bacăul. „Nu la noi trebuie să plătiți, ci la Trezorerie”, i s-a răspuns acru de către o cucoană de acolo. „Nu vă supărați, unde este Trezoreria, că nu cunosc orașul…”, a continuat omul.
„Lângă primărie, dom’le, ce vreți, să merg eu cu dumneavoastră să o căutați?”, a continuat acea cucoană, pe un ton foarte, foarte deranjant. Toți cei care eram la rând am rămas stupefiați de atitudinea ei. Cum se poate așa ceva? Așa se vorbește cu un om care vine să plătească o amărâtă de taxă unei funcționare de la stat?
Funcționară plătită tot de noi, cei care contribuim la bugetul statului sau la cel local! Sunt foarte indignată de acest lucru și poate că semnalând astfel de comportamente se vor lua și măsuri. Ar trebui montate camere video acolo să vadă și superiorii acestor salariate cum se poartă ele cu cetățeanul simplu, care nu face altceva decât să își achite o datorie financiară față de stat, de lege. De ce să fim obligați noi să suportăm mojiciile și ochii dați peste cap a acestor doamne care se cred profesori universitari?
Rușine lor. Rușine! Pentru ce mai plătim noi astfel de oameni? De ce să plătim astfel de salariați care ne tratează ca pe maidan? A plecat acel om, săracu’, spre Trezorerie, fără să mai zică nimic, probabil și el foarte deranjat de ce a trebuit să înghită de față cu noi toți, care eram acolo. I-a spus un tânăr, care stătea la rând la un alt ghișeu, unde să se ducă, cum să găsească Trezoreria. Simplu, frumos, explicit. Ce-o fi crezut omul, mai ales că nu era nici din Bacău! Halal. Și ne mai mirăm de ce suntem așa de prost văzuți de cei din afară!
Valentina Florea