Venim cu această sesizare, la ziarul Deșteptarea, că poate așa vom fi și noi auziți și ne vor băga și pe noi în seamă cei care trebuie să ia măsuri. Avem o problemă gravă în zonă, iar nimeni nu vrea să facă nimic.

Concret, despre ce este vorba: în fiecare săptămână sunt accidente pe Calea Romanului, la urcare sau coborâre în curbă spre turnul de televiziune și intersecția cu Săucești. E ceva de groază! Recent, (miercuri, 31 octombrie), dimineață, un vecin de-al nostru, care locuiește chiar în această intersecție, când a ieșit de pe străduță să facă stânga spre oraș era cât pe ce să fie zdrobit de cele două mașini din fotografia pe care am atașat-o, care veneau cu viteză, una dinspre Roman și cealaltă dinspre Săucești. Au trecut razant pe lângă el, la nici 5 cm. Numai Dumnezeu l-a salvat! Autobuzul 5 tocmai întorsese atunci fiindcă e capăt de linie. Mereu e așa aici, și nimeni, repet, nu vrea să ne audă!
De mai bine de doi ani le spunem polițiștilor care vin la constatare, când se produce un accident în zonă, să anunțe administratorul de drum să pună pe porțiunea respectivă limitare de viteză, să marcheze o trecere de pietoni semnalizată, să facă marcaje cu inserții metalice pentru reducerea vitezei sau orice altă măsură să ia, ca să nu murim cu toții! Acum putea fi victimă vecinul nostru, dar să nu se uite că sunt și copii care vin în stația de autobuz, oameni în vârstă etc. Răspunsul polițiștilor de fiecare dată a fost : „Nu este de competența noastră…” Poftim? Oare așa este, doar să vină să constate accidentul și atât? Nu știu să prevină, să se autosesizeze? Și celor care vin cu ambulanțele le spunem mereu de această problemă, însă nici un rezultat. Chiar trebuie să se întâmple numai tragedii în lanț, ca să se găsească o rezolvare?

Multumim.
Un grup de locuitori de la Calea Romanului