Mă interesează de ce sună alarmele în oraş. Nu ştiu periodicitatea, dar când nu te aştepţi, începe balamucul. Şi numai dimineaţa. Într-o zi, am plecat de pe Mioriţei, când sunetul strident al alarmei de pe un bloc tocmai pornise. Până am ajuns pe la Orizontul, ele continuau în cascadă. Este lugumbru, este ceva de groază, ţi se face părul măciucă. Pe la Tic Tac am oprit maşina, am vrut să văd cum reacţionează oamenii. Nicio reacţie. Fiecare îşi vedea de treburile lui. Şi, atunci, de ce urlă minute în şir? Ce ne anunţă, că ceva trebuie să fie! Am mai vorbit cu nişte prieteni, nici ei nu au avut vreo explicaţie. Vin avioane? Se bombardează? Să ne spună cineva rostul acestor atenţionări. Să ne spună ce ar trebui să facem, să ne ascundem, să tragem pe dreapta, poate să intrăm în vreun adăpost, dar nu ştiu dacă mai există. În caz contrar, este posibil să păţim ca în celebra poveste „Petrică şi lupul”. Noi, cei mai în vârstă, o ştim, dar copiii de astăzi, nu cred. Dacă, Doamne fereşte!, chiar se întâmplă ceva, o ameninţare reală, vine „lupul” de-adevăratelea, am temerea că nu o mai ia cineva în serios.
Cristian Panţîru