Am urmarit, din strainatate, cu mare atentie discursul electoral al candidatilor buhuseni. Desi Bistrita trece prin coasta orasului, niciunul dintre candidati nu s-a gândit ca ar putea fi amenajat un strand.
Am revenit in aceste zile toride in oras, pentru foarte putin timp, si nu mica mi-a fost surpriza atunci când, pentru câteva clipe, am crezut ca in centrul orasului fusese deja amenajat un strand despre care eu nu stiam.
Niste copii minunati înotau, se scufundau, se zbenguiau, se stropeau cu apa. Când m-am apropiat, mi-am dat seama ca ma inselasem. Nu era vorba despre un strand, ci despre un fel de fântâna arteziana obosita rau, cu apa murdara, gunoaie etc.
Acolo se balaceau acei copii, imaginându-si, desigur, ca se afla intr-un strand. Nu era prin zona niciun reprezentant al administratiei locale, care sa le atraga atentia asupra pericolului unei astfel de “distractii”.
Am incercat eu sa le spun ceva, dar mi-au replicat ca se simt minunat in apa aceea mizerabila.
Ana Colovatti