Poliția Locală Bacău = 0 la capitolul omenie!

În statutul polițistului scrie că el este în slujba cetățeanului…, nu? Dar să vă povestesc ce am pățit și de ce am ajuns la concluzia din titlu. Miercuri în jurul orei 15.30-16.00, o vreme de să nu dai un câine afară, ploaie-lapoviță și frig cu temperaturi cu minus. Eu rămăsesem fără pâine. Am plecat până la Lidl-ul de lângă Cora și deși locuiesc foarte aproape am plecat cu mașina… nu din comoditate sau snobbism, ci pentru că am piciorul drept fracturat și abia mă târăsc în cârje. Am ajuns la Lidl și m-am bucurat când am văzut un loc liber cu semnul de handicap pe el. Am parcat acolo gândind că nu s-o supara nimeni cât mă târăsc în cârje să îmi iau o pâine. Imediat a apărut ghiciți cine… vajnicul echipaj al Poliției Locale: o ea la volan și un el plin de importanță și arogant nevoie mare. Mi-a cerut certificat de handicap. N-am zic eu, dar am un picior fracturat și două cârje, lăsați-mă vă rog să merg să îmi cumpăr o pâine, nu durează mult… vă rog frumos abia mă târăsc cu cârjele astea și mai curge și de sus. Nu, zice ‘mnealui eu vreau document altfel vă dau contravenție. Încerc altfel: vă rog frumos, fac apel la omenie, îmi vine greu să vin din capătul parcării în cârje..!! Nu, vreau actul de identitate….scârbit… îi dau buletinul, dau în marche arrière… și găsesc undeva într-un colț un loc de parcare. Am intrat am cumpărat și am ieșit. Între timp, vajnicul apărător al ordinii publice a parcat mașina lângă a mea. Nu-mi venea să cred! Am parcurs cu chiu cu vai în cârje distanța de la ușa magazinului și până la mașină. Când am ajuns, procesul verbal era gata pentru semnat… Aveți noroc, v-am dat doar un avertisment. Pentru ce, întreb eu..?? Nu aveți document..!!.Era vorba doar de omenie și înțelegere și dacă eu aș fi fost în locul dumneavoastră, le-am spus, m-aș fi oferit să ajut… !!…Nu vă semnez nimic, sunteți zero la capitolul omenie și solicitudine în a ajuta cetățenii aflați la necaz. Mai mult, îi și amendați!! Nu ați respectat legea, zice juna polițistă cu un rânjet de satisfacție pe chip. Am plecat, scârbit, normal, iar când am ajuns în parcarea de pe Livezilor ce să vezi…o mașină mai luxoasă (nu obositul meu Logan) trona în locul pentru handicapați.. Am și poza, dar nu o facem publică… nici nu mai are rost. Sigur nu avea “document”, dar pe ăștia nu-i vede nimeni..!! Urât domnilor de la Poliția Locală Bacău. Foarte urât..!!!
Viorel Moldovan