Ieri,am fost la Slătioara,Mănăstirea cu renume,
Pe o cale ce se rupe ,când…,s-o iei spre Fălticeni,
După Mănăstirea Râșca,alt locaș ferit de lume,
Cuiburi sfinte ,ridicate de-ortodocșii moldoveni.
Frumusețea-acestor locuri,nu se pune la-ndoială,
Hărnicia,trăinicia,par a fi înțelenite,
Și pe-un verde fără seamăn ,o explozie florală,
Face inima și mintea,împreună fericite…
Ceea ce-am văzut și ceea ce-am lăsat greu,la plecare,
Ne vor urmări o vreme,încercându-ne cu dor,
Către Raiul Bucovinei,în veșmânt de sărbătoare,
Ce ,prin frumuseți și pace-i,mereu bun și…primitor.
Am avut dulcea surpriză,să revăd pictată-n zare,
Fruntea( de poeți cântată) a Masivului Ceahlău,
Cu profil de piramidă,Toaca și-Ocolașul Mare,
Ca un prag și treaptă-a Scării,către …Bunul Dumnezeu.
Am fost ieri la Slătioara…,dar aștept iar ziua-n care,
Mi se va-mplini speranța,din nou să călătoresc,
În Bucovina îmbrăcată,permanent…, de sărbătoare,
Re-găsind,tihna și graiul,Raiului Moldovenesc!
Nicolaie Ionescu
Bacau,11 aprilie 2024