Prosteala pe fata, in piete

Va scriu pentru ca am ajuns sa nu mai suport ceea ce se petrece in tara asta. Sunt sigura ca, in Bacau, se petrec lucrurile la fel ca peste tot in România. Ca gospodina, ma intereseaza ce pun pe masa copiilor si cred ca la fel gândeste orice românca.

Eu fac cea mai mare parte a cumparaturilor din pietele agricole de la noi, pentru ca am crezut ca acolo am sa gasesc produsele noastre, ale taranilor, in vreme ce la magazine sunt mai mult produse din Turcia, Olanda sau Italia. Ma refer la legume, fructe si altele asemenea. Abia târziu am aflat, pe buzunarul meu, ca lucrurile stau tocmai pe dos.

La piata se vând legume si fructe de catre asa-zisi tarani, care provin cica din zone renumite din tara, cu gospodari adevarati. Problema cea mare este ca nimeni nu verifica daca intr-adevar acele produse sunt autohtone. Si nici daca producatorii din piete sunt tarani sau nu.

Eu am luat o pacaleala, recent, crezând ca iau de la tarani si, in realitate, am cumparat tot de la samsari, care nu au nicio legatura cu agricultura. De exemplu, intr-o zi, m-am invârtit prin Piata Sud, vrând sa cumpar niste spanac.

Am cautat sa-i evit pe indivizii pe care-i stiu ca vând, tot anul, de toate, de la banane la rosii, ceapa, hrean si mai stiu eu ce. Am vazut o batrâna si am ales sa iau de la ea. Dupa ce imi pune intr-o sacosa, ma trimite sa achit la vecinul de dincolo de taraba ei, care are tocmai omul de la care nu vroiam sa cumpar. Am aflat apoi ca, de fapt, batrâna lua câtiva lei de la samsar ca sa ii vânda individului marfa. Deci, pacaleala pe fata. Ar trebui mai mult ca oricând sa sa faca ordine prin piete.

Angela Elena Voicu