RAJA Constanța, operatorul privat care a preluat activitatea de apă-canal în oraș, umblă la intimidări! De câteva zile, inspectorii RAJA au luat cu asalt cartierul 6 Martie, cunoscut în localitate drept “satul catolic” și le caută nod în papură consumatorilor casnici.

Pe unii îi acuză de furt pentru că au fântâni în curte, altora le citează paragrafe din legi care nu se aplică consumatorilor casnici, iar celor care îndrăznesc să-i înfrunte, le taie apa. Tupeul inspectorilor RAJA merge până într-acolo încât îi amenință pe consumatorii casnici că le montează apometru la fântâna din curte, pe motiv că au consumat prea puțină apă de la ei.

Din cauza acestor situații, oneștenii din cartier sunt deciși să-și facă dreptate. Se anunță deja un conflict între consumatorii casnici și RAJA Constanța, iar din câte am înțeles asociațiile freamătă pentru a da în judecată RAJA legat de taxa de canalizare care e aceeași cu prețul apei.

Și cum vă spuneam mai devreme, angajații RAJA lansează acuzații grave consumatorilor casnici care au în curte și altă sursă de apă, mergând până la acuzații de furt (deși apometrul funcționează corect), le opresc apa fără a proba funcționarea circuitului cu un alt apometru și îi amenință pe săracii oameni că le montează apometru și la fântână și la canalizare. Și toate astea, doar ca să le facem lor consum.

Ați mai auzit așa ceva!?!

Vasile Petrea