Într-o Românie în care mai toți călătorii CFR-ului sunt veșnic nemulțumiți de condițiile oferite de SNCFR; de trenurile nesigure care se defectează în mers, încât rămâi cu ceasurile în câmp când ți-e lumea mai dragă; de vagoanele mizere, vechi și cu diverse stricăciuni, inclusiv la instalațiile de climatizare – că nu știi dacă te afli afară, în frigul iernii, sau în vagonul CFR; ori în care mersul trenurilor ar trebui rescris în fiecare zi, datorită nenumăratelor întârzieri cauzate de infrastructura de două parale; într-o astfel de Românie, la o zi după anunțarea noului Mers al Trenurilor, CFR vine cu surpriza scumpirii prețului la călătoriile pe calea ferată.
Că este justificată sau nu această scumpire, vă las plăcerea de a vă exprima singuri opiniile, însă știu un lucru: atunci când vrei să pretinzi ceva mai mult, e normal să și oferi mai mult, iar în condițiile în care în trenurile noastre poți călători și ajunge la destinația dorită, cât de cât într-un timp rezonabil, și asta mai mult cu ajutorul divinității, decât cu mijloacele vai mama lor, puse la dispoziție de transportatorul național, consider de bună cuviință ca acesta din urmă să-și ajusteze pretențiile în funcție de punctualitatea, siguranța și confortul pe care le oferă călătorilor săi.
Lupu Vasile