Nu contest faptul că există multă lume panicată de această epidemie. Nu contest nici faptul că virusul acesta este periculos. Ce mă irită, însă, este atitudinea unor persoane care doresc să le acceptăm opiniile fără să le analizăm, fără să le criticăm. Și nu mă refer neapărat la autoritățile care ne cer să le credem pe cuvânt, ci și la foarte mulți cetățeni fără nici un fel de pregătire medicală dar care îi ceartă pe cei care pun întrebări și care cer lămuriri. Au ajuns unii, mai rău decât pe vremea lui Ceaușescu, să ceară arestarea celor care au alte opinii decât cele oficiale și care consideră, de exemplu, că termoscanarea la intrarea în magazine este ilegală. O fi nu o fi, problema trebuie discutată și dezbătută; asta nu înseamnă că aceia care pun problema în dezbatere trebuie arestați, după cum doresc unii nostalgici ai regimului totalitar.
Irinel M.