Scrisoare cu adresant pe Calea Mărăşeşti nr.6, Cabinet 1

Ca peste tot în oraş, şi pe strada noastră s-au dislocat dale, s-au săpat şanţuri, s-a mai scos şi distrus gardurile vii. Se lucrează, am zis, este pentru noi. Scriu în numele locatarilor din blocul 1, sc. A şi B, str. Logofăt Tăutu. După un timp, au venit lucrătorii, au pus cabluri, multe cabluri, au acoperit, nişte canale de vizitare au rămas peste nivelul solului, spaţiul verde a fost distrus şi acoperit cu pietre, gardul viu nu s-a mai prins şi au rămas locuri goale. Arată urât, urât. Noi, locatarii am încercat să facem câte ceva, însă nu mai putem, nu avem unelte, nu mai avem putere, nu avem grad viu să-l înlocuim pe cel scos de constructori. Am apelat la Asociaţia de Proprietari, avem un preşedinte nou-nouţ, i-am explicat problema, a promis că ne ajută, surprinzător chiar a făcut-o. Astfel că, peste vreo câteva zile au venit vreo 2-3 muncitori de la Primărie, aşa scria pe salopete, şi, ce credeţi? Au adunat câteva pietre şi le-au pus acolo unde ar fi trebuit să pună gard viu, au adunat un braţ de crengi şi l-a lăsat acolo. Asta a fost treaba profesionistă, un fel de a îşi bate joc de noi. Repet, am dori înlocuirea gardului viu, completarea lui în locurile unde s-a uscat, vrem să fie scoase pietrele, balastrul rămase şi pus în loc pământ vegetal, aşa cum am avut. Că doar nu am cerut nimic în plus, decât am avut înainte de începerea lucrărilor. Toţi vecinii ştiu că orice constructor, dacă nu, angajatorul lucrării, sunt obligaţi să aducă spaţiul, locul, la starea iniţială. Îi rugăm, aşadar, pe cei din direcţia, departament, secţie, cum s-o chema, via primarul municipiului, să ne asculte rugămintea şi să ne ajute, aşa cum ne-a promis la întâlnirea cu locatarii. Aveţi posibilitatea şi obligaţia de a răspunde pozitiv rugăminţii noastre. Nu ne supărăm dacă va fi mai frumos ca înainte. Mulţumim. Sperăm că nu degeaba
Iulian Bostan