Aș dori ca această postare să fie interpretată ca un fel de scrisoare deschisă, adresată comunității băcăuane, în general, și (dist)insei Anca Sigartău, în special. Întrucât m-am născut și am crescut în acest oraș, găsesc de cuviință să condamn în mod public o formă de comportament josnic, aberant și care se înscrie dincolo de limitele dizgrației.
Povestea este simplă : Bacăul avea nevoie de o nouă conducere a teatrului ( schimbare bine-venită dacă ar fi să ne gândim la monopolul de tristă amintire pe care l-a avut fostul director asupra acestei poziții). S-a organizat un concurs la care, stupoare, și-a prezentat intenția de a candida și cunoscuta actriță Anca Sigarău. Băcăuanii au salutat alegerea sa ca pe o oportunitate, însă, fiind vorba de o poveste, după cum am spus la început, prințesa pe care a pupat-o orașul nostru s-a dovedit a fi o broască ( cei mai mulți vor înțelege că e vorba de o metaforă, restul o pot percepe ad litteram ). Și uite așa am ajuns în situația de astăzi când de la balconul teatrului nostru, se aruncă cu o avalanșă de aprecieri gratuite, păreri nefondate care murdăresc obrazul curat al unui oraș liniștit, cu oameni de bun-simț. Dar ce să-i faci !? Extremele se atrag.
Poate tocmai această calitate de provinciali ne-a făcut vrednici de onoarea ( a se citi oroarea) ca teatrul nostru să fie condus de o persoană fără demnitate, cu un interes jucat față de comunitatea băcăuană și cu o fidelitate excepțională față de propriile interese. S-a presupus că suntem naivi, ușor de manipulat și asta a fost adevărat pentru o vreme. Trist este că unii dintre noi sunt încă obișnuiți să stea cu capul plecat, dar știți ce ? Capul plecat sabia îl taie mult mai ușor. Prea puține voci care să apere realitatea, prea multe minciuni care ne înconjoară.
La nivelul instituțiilor din Bacău, s-a format o caracatiță care înoată în două ape : a Consiliului Județean și a conducerii teatrului băcăuan. Și uite-așa au ajuns reprezentanții la nivel județean cei mai mari iubitori de teatru, care nu numai că au cumpărat un bilet când și când ( deși pare foarte improbabil), dar au găsit de cuviință să dea bani și din buzunarele noastre. Totul în scopul sprijinirii vastei culturi teatrale și nu numai pe care o aduce Anca Sigartău în Bacău.
Ce e și mai șocant e că anul acesta care a trecut, am uitat și de elevii olimpici, și de alte obiective și am investit în teatru, în speranța că vom deveni chiar capitală culturală europeană. Eu aș zice că am ajuns mai rău de-atât : am ajuns campioni (și) la corupție în domeniul culturii. E mult, e puțin ? Totuși să nu ne pripim, au fost doar câteva luni, cine știe în câte ne mai specializăm în perioada care urmează, căci, uitându-ne la gerul de-afară, ne dăm seama că asta nu e vreme de demisii, nimeni nu ar părăsi un loc călduț tocmai acum.
Păcat pentru teatru, a cărui fațadă se dezintegrează pe zi ce trece ca o dovadă a nepăsării și rușine tuturor celor care își bat joc de un astfel de templu de cultură, pe care poate nu îl recomandă activitatea de după 1990, ci trecutul său : tavanul e pictat de Nicu Enea (pictor care s-a bucurat de protectoratul Casei Regale a României) și pe scena teatrului a concertat chiar George Enescu.
În final, doresc să mă adresez (în van probabil, căci am înțeles că unii o consideră pe Anca Sigartău o statuie sau un monstru, metaforic, desigur) în mod direct doamnei Sigartău. Vă rog să dați dovadă de o primă/ultimă dovadă de umanitate și să ne lăsați în pace orașul și cultura noastră, așa firavă cum e. Fiți sinceră și, pentru prima dată, demisionați de-a binelea, nu pe Facebook ca o Julieta rănită de băcăuanii inculți, căci, deși dvs. ne vreți, noi nu vă vrem. Mai bine inculți și demni, decât culturalizați și bătaie de joc pentru minți luminate de reflectoare !
Ștefana B.