Domnule primar,
Am sa intru direct in subiect. Bacaul este sufocat de masini, vechi (foarte vechi) si mai noi. Circulatia, in anumite ore ale zilei este infernala. Nu mai vorbesc de faptul ca, in Serbanesti, s-a tot promis un sens giratoriu modern, idee abandonata efectiv, dar absolut necesara pentru ca vorbim despre o poarta de intrare in oras.
Apoi, locuri de parcare/stationare nu sunt suficiente, nu s-a aplicat acel proiect de asigurare a unui loc/doua de parcare pentru fiecare familie posesoare de autovehiul. Nu mai intru in amanunte, sunt cunoscute, de ani buni, de administratia locala. Colac peste pupaza (!), in oras, aproape pe fiecare strada, straduta, alei, sunt parcate si abandonate tot felul de masini vechi, defecte, sparte, fara cauciucuri, parbrize etc.
Unele au prins “radacini” in asfalt, nu mai au nici numere de identificare, care ocupa sute si mii de metri, unde ar putea fi parcate masini viabile, aflate in circulatie. Nu se interesaza nimeni de ele, nu sunt ridicate, asa cum se procedeaza, de exemplu, cu autovehiculele parcate/statioante, e drept, ilegal, pentru o anumita perioada de timp, intr-un anumit loc. S-a mai scris, s-a mai vorbit, insa nu s-a facut nimic.
De aceea, va propun sa demarati urgent procedurile legale de ridicare din oras a acestor rable, care, pe deasupra, mai si polueaza orasul. Aveti la dispozitie o legislatie suficienta si clara pentru a face curatenie in oras. Mai intâi, masurile preconizate, actiunea in sine trebuie mediatizata prin toate mijloacele pe care le aveti la dispozitie, campanii serioase pe o durata de timp pe care o considerati necesara.
In colaborare cu Politia Rutiera, Politia Locala, Administratia Financiara, Serviciul de inmatriculari etc., pot fi identificati proprietarii acestor masini, urmeaza o somatie cu termen, apoi o amenda, dupa care, spune legea, masinile care nu au fost eliminate de buna voie, pot fi ridicate si transportate intr-un spatiu stabilit dinainte, cu plata proprietarilor.
Este o bataie de joc la adresa orasului, a comunitatii, a vecinilor, a normelor europene, care stabilesc modul de conduita si de protectie a mediului. Noi, dumneavoastra, tot apelam la sintagma “Bacau – oras european”. N-ar fi timpul ca Bacaul sa si devina, practic, oras european? Stiu ca nu va fi usor, aceasta activitate nu va fi finalizata intr-o luna, in doua, dar un an ar fi suficient, dupa care prevederile legale, hotarârile CL in domeniu, sa fie afisate pe toate scarile de bloc, in cartiere, la asociatii, inclusiv cu masurile stabilite, in conditiile in care fenomenul persista. Am apelat la acest mijloc de a va scrie, deoarece sunt sigur ca mesajul va ajunge la dumneavoastra, la consilieri.
Va multumesc pentru intelegere si va doresc succes, mai ales ca nu sunteti, deocamdata, presat de vreo campanie electorala.
Viorel Prisecaru, Bacau, str. 22 Decembrie