Locuiesc in blocul nr.67/A de pe strada Miron Costin si va spun drept ca se naruie blocul pe noi. Fatada blocului s-a umflat de ceva vreme ca un abces si sta sa se prabuseasca in orice moment. Distanta dintre tencuiala si zidarie este atât de mare, incât pasarile si-au facut cuib acolo.
Am vorbit cu vecinii sa reabilitam blocul, dar aceasta propunere nu a fost acceptata de locatari, din lipsa de fonduri.
Am vorbit si la asociatia de proprietari despre posibilitatea intocmirii unui proiect de reabilitare termica, dar nici aici nu s-a intâmplat nimic. O parte dintre locatari si-au izolat singuri apartamentele, insa, pericolul pândeste de la etajele superioare.
Bucati imense de tencuiala stau sa cada si cel mai tare mi-e teama de faptul ca placile de ciment pot sa cada peste un copil sau peste oricine altcineva care trece prin zona. In zona afectata este o alee care face legatura intre strada Miron Costin si strada Lalelelor. Tot timpul trec pe acolo copii. Vin si pleaca la scoala.
Lânga bloc este un aprozar si oamenii fac zilnic cumparaturi de acolo, trecând pe sub ferestrele noastre. Trag un semnal de alarma! Poate se autosesizeaza autoritatile si trimit macar un echipaj de pompieri cu scara mobila pentru a inlatura in siguranta bucatile de beton. Acest pericol trebuie inlaturat de urgenta!
Dan Vladoiu