Sinucidere în masă

După lovitura dură ce-a primit-o omenirea,
Cu acest coronavirus,apărut de undeva,
Vine-un filfizon și spune că asta-i doar încălzirea,
Și de fapt ,de genul ăsta tragedii,vor…tot urma.

Lumea e-n degringoladă,neștiind unde s-apuce,
Fel de fel de comentarii,ba apar ,ba se dezic,
Legi din ce în ce mai aspre(unii-și fac de ele cruce),
Spun ca până la dezastru nu mai e decât un pic.

Grave boli,ce pân-acuma,se-ncerca a fi tratate,
Amânând secunda morții,poate ani,sau mai puțin,
Își pierd firava speranță,peste zi , sau peste noapte,
Risipită de o boală ce lovește din senin.

Însă este prea vizibil,orișicine înțelege,
Că de fapt acest scenariu criminal ,e regizat,
Fiind lupta diavolească între cei fără de lege,
Ce, cu bani,averi și aur,soarta lumii au dictat.

Vina nu doar ei o poartă,(cei ce nu mai au măsură),
Marea de inteligență care e în slujba lor,
Dar și marea celor care pot orice,însă îndură,
Prin urmare cum se vede,vina e a tuturor.

………………………………………….

De ar fi să dăm și-un nume,fenomenului în sine,
După cum se derulează și la,cât de mult ne pasă,
Fără alte explicații,precizând doar,că nu-i bine,
Nu greșim, dacă i-am spune,sinucidere în masă.

Nicolaie Ionescu