Nu o dată mi-a fost să aud de la prieteni sau de la colegii de breaslă că le-au dispărut diverse bunuri din maşină atunci când au fost cu ele la spălat. Ei bine, credeam că sunt doar poveşti inventate, până am păţit-o chiar eu.
Mă pregăteam într-o seară să merg la un meci de fotbal în sală şi plecând mai devreme de acasă mi-am zis că am timp să trec şi pe la spălătorie să fac maşina curată. Cu o zi înainte făcusem un drum până la ţară şi cărasem câte ceva, aşa că se impunea să schimb aerul în maşină şi să-i dau o faţă de oraş. Sunt un om îngrijit şi îmi place să urc într-o maşină curată! Am oprit pe strada Gării la o spălătorie, am tras maşina la spălat şi m-am retras să beau un ceai.
După 20 de minute, maşina era gata interior – exterior şi am plecat mulţumit spre sală. Surpriza cea mare am avut-o la locul de întâlnire cu prietenii mei, acolo unde am constatat că nu mai aveam echipamentul sportiv. Îmi lipsea din portbagaj geanta cu adidaşii de schimb şi un treining, ambele deloc ieftine.
Degeaba m-am dus înapoi la spălătorie să reclam furtul şi să le cer să-mi restituie bunurile, că nimeni nu a recunoscut fapta. De atunci, îmi spăl singur maşina, pentru că m-a dezgustat fapta pe care v-am relatat-o. Au apărut de ceva vreme staţiile acelea unde îşi poţi spăla singur maşina, iar eu mă simt în siguranţă acolo.
Dan Tătaru