Duminica, pe la ora 20, m-am dus la Spitalul Judetean, unde cineva apropiat a ajuns la Urgente. Poarta – larg deschisa. Ghereta unde sta, de obicei, cetateanul insarcinat cu paza, cu ordinea, era goala, cu lumina stinsa. Pe mijlocul caii de acces stateau tolaniti cinci câini, de marimi si culori diferite. Unul a crezut de cuviinta sa ma avertizeze ca nu-i spital…fara câini.
Pe treptele de la intrarea principala, alti trei “pacienti” s-au ridicat sa ma intâmpine. Mi-am pus in aplicare toata puterea mea de convingere pentru a le induce o stare de calm. La plecare am ales varianta de iesire pe la cladirea administrativa.
Nefericita alegere. In fata Spitalului (sectiei) pentru copii am incurcat-o rau de tot: la intrarea de la Urgente am dat peste o lupta pe viata si pe moarte dintre doua tabere formate din sapte câini, i-am numarat dupa incetarea ostilitatilor.
Miza era, cred, teritoriul, fapt constatat prin fuga a trei dintre ei, iar ceilalti isi manifestau bucuria prin latraturi scurte, adunându-se in cerc. M-am inarmat cu un bat. Pe aleile de la Psihiatrie, Morga, Contagioase si Oncologie câtiva patrupezi motaiau, alti dulai latrau la Luna, iar in fata Administrativului, trei pacienti, iesiti la o tigara, se jucau cu patru catelandri, adoptati definitiv.
Am intrat in vorba cu ei, am incercat sa le spun ca sunt prea multi câini prin spital, ca unii sunt destul de posesivi, altii alearga dupa oameni, devin agresivi, sunt purtatori de microbi. N-am avut succes: stau pe aici pentru ca primesc de mâncare, toata lumea arunca de la geam resturi, mai primesc de la bucatarie, nu fac rau, sunt si ei niste fiinte, imi zic bolnavii…
Un ultim salut l-am primit de la un buldog postat exact pe linia de demarcatie dintre curtea spitalului si strada. Nu era nici acolo vreun paznic. Mi-am zis ca nu-i in regula, eu am scapat usor, câinii erau dupa masa de seara, nici nu vreau sa ma gândesc ce s-ar intâmpla sa fie flamânzi sau sa faci un gest necugetat. Am fost la doua spitale, cel din Tg. Mures, unul imens, intins pe multe hectare, altul din Cluj, o mica fortareata. N-am vazut un câine prin curti, nici macar prin preajma.
Jenica Pascu, Bacau