Am doi copii, un baiat in clasa intâi si o fetita in clasa a III-a, amâdoi invata la aceeasi scoala. Sunt multumita de evolutia lor, de invatatori, de scoala. Am insa o mare nedumerire. Am vazut si la televizor un reportaj, am citit, imi amintesc, si in ziarul DESTEPTAREA despre o problema care ne preocupa pe noi, parintii, ce sa mai spun de copii.
De la blocul in care locuim si pâna la scoala este o oarecare distanta, nu ma pricep eu bine, insa facem cam 10-15 minute. Eu sau tatal lor ducem amândoua ghiozdanele, cel mic nu reuseste nici sa si-l puna in spate, de greu ce e. Am discutat in fiecare an la scoala, la sedinta cu parintii, dar si separat, aspectul care ne doare: greutatea ghiozdanelor.
Doua-trei zile, uneori o saptamâna, se tinea cont de observatiile noastre, dupa aceea iar crestea in greutate. Am incercat sa facem selectie, am redus tot ce am putut, doar-doar va reveni la un volum si o greutate normala pentru un copil de sapte-opt ani. In una din zile nu i-am mai pus trusa de carioci, doua caiete si un caiet model.
A venit plângând acasa, doamna i-a facut observatie ca nu le are. De ce nimeni nu analizeaza foarte serios, la scoala, la inspectorat, la minister (una din scuze a fost ca asa cere ministerul), ce poate, cât poate, la ce efort pui un copil, pâna la urma este vorba de sanatatea lui, de modul cum va creste.
Este, va spun sincer, o bataie de joc, eu nu cred nici acum ca tot ce este in ghiozdan ii trebuie copilului intr-o zi. Mai adaugam sticla cu apa, pachetelul (nu au voie sa manânce cornul si laptele, ca se face mizerie in clasa), incaltaminte pentru sport, caiete, carti, truse etc. Merg cocosati, si asa vor creste.
Sunt rechizite, carti, alte obiecte care ar putea ramâne in clasa, tot ni se promite niste dulapioare, insa nu s-a facut nimic. Va dati seama ce se intâmpla daca nu ma pot duce intr-o zi cu ei la scoala? Am vazut oameni batrâni, bunici, care duc ghiozdanul pe un carut. Si, culmea, sunt copii pe scara care invata la liceu, ii vad doar cu un caiet sub brat, fetele pun ceva in geanta, iar cei mici parca ar fi hamali in port.
Va semnalez aceste lucruri, poate, totusi, un om, un sef, un director, un ministru (acum imi aduc aminte ca si ministrul, nu mai stiu care, se plângea de acelas aspect!) se vor gândi si vor lua o decizie. In interesul copilului.
Maria Ecaterina Mitrofan