Trecut-a,doar o țâră,de s-a schimbat puterea
Ce-amenința Pământul,a fi globalizat…
Cu regula severă să țină-n frâu supușii,
De-ai fi crezut că iadul deja s-a instalat…
Dacă,pe-un drumul vieții,destinu-i diligența,
În mersul spre-înainte,trasă de bidivii,
Și unde bidivii,sunt însăși existența,
Iar,cei ce țin de frâie,bogații-s surugii…
E lesne a se-nțelege,de ce pe căi greșite,
Și cu sau, fără vrere,aiurea am ajuns,
Pe margini de prăpăstii,de clipe prost gândite,
Și, orice întrebare-i lipsită de răspuns…
Probabil că…Treimea,ne-a mai lăsat o poartă,
Să judecăm cu grijă menirea ce-o avem,
Să îndreptăm greșeala ce spre abis ne-ndreaptă,
Și din acea greșeală,cu toți să învățăm…
Și totuși e posibil,și-n acest caz să fie,
Când diligența-i trasă de-aceiași bidivii,
Cu deghizări parșive și cu șărlătănie,
Să fie tot o farsă…cu-altfel de…surugii.
E cazu-n care Lumea e sigur condamnată,
Să ardă-n focul veșnic…,precum a meritat,
Fiindcă războiul are finalul,câte-odată,
Nicidecum ,regizorul și-ar fi imaginat…
Și dezolanta dramă e faptul,că în viață,
Nu vei putea vreodată să faci pasu-napoi,
Și cine știe dacă,va mai fi dimineață,
Nu…,veșnicu-ntuneric…, cu-asemenea război.
Sperăm,la Cele Sfinte,să ne salveze soarta,
Și noul vânt ce bate ,purtând corabia…
Spre-o eră liniștită,să ne deschidă poarta,
Și,mulțumind Treimii, s-avem a ne-nchina…!
Nicolaie Ionescu-Bacau,10 octombrie 2024