Purtăm fiecare genetic, în inimă și suflet, locul în care am văzut lumina zilei. Peștii și zburătoarele își depun sămânța acolo unde au prins viață. Cu oamenii este mai greu. Am avut noroc de câțiva colegi cu inițiativă, ca după treizeci de ani de la absolvirea facultății, în Iași, să ne reîntâlnim, atâți cât am mai rămas. Ne-am risipit prin lume, visători dar puși pe fapte mari. Sunt băcăuan get-beget, din gașca băieților de cartier din CFR. Am plecat din țară împreună cu soția, în 1993, întâi în Germania, apoi în Canada, unde am primit cetățenie. Bacăul este neschimbat. Catedrala și băncile erau în construcție atunci. Înafara aglomerației și a lucrărilor care se fac aproape pe toate srăzile pe unde am trecut, doar Hotelul Moldova nu este în regulă. Ce m-a impresionat însă a fost Stațiunea Slănic Moldova. Nici pe departe de ce era în tinerețile mele, când urcam pe Țiganca Nemirei. În primul rând curățenia și aspectul peisagistic. Am rezervat dinainte locuri la o pensiune din apropierea pârtiei de schi. Eram dornici să vizităm izvoarele. Parcul din centru – cu foișor și Cazinoul, care era închis din păcate. Erau baruri cu păcănele acolo, bibliotecă, se țineau spectacole pe vremea mea. Un miros de mici ne-a oprit la o terasă, peste drum, spre Dobru. Dacă o ții înainte, peste dealuri, ajungi în trei ore la Hârja – Poiana Sărată. Negociam cu soția dacă să urcăm pe la „Trei sute de scări” și apoi să coborâm, de la „Camping” spre „Cascadă”. Am aflat de la un alt turist, mai în vârstă, care savura și el o bere, că „Chempingul” nu mai există demult. Ar fi fost o viitură. A cumpărat un investitor acolo dar nu s-a făcut nimic. Exact atunci a oprit un autocar în parcarea din laterala terasei. O voce prin megafon dirija turiștii. Păreau a fi veniți de dincolo de Prut sau Ucraina. Hai fată și noi! Ce prezentare! Ce documentare! În românește! De la izvoare- izvoare, cronici și hrisoave, la cele culturale, geo politice. Istoria locului puțin cunoscută. Legende. Rar am întâlnit un ghid care să pună atâta pasiune în ceea ce face. Avea răspuns la toate întrebările. Cu cât e plătit asta? De ce agenție? Cum să nu te întrebi? N-am putut ține pasul cu ei că i-a preluat autocarul și au mers mai departe. Ne-am întors făcând stop, după miros, la un langoș. Sunt mai multe căbănuțele amenajate la intrarea spre izvoare.Tot ce traditional, și cu efect medicinal. L-am întrebat pe un nene care vindea miere de albine, dacă știe de unde era grupul, cu ghidul care vorbea la microfon. Care? Aștia care au trecut mai acu? Da ăla nu-i ghid, e Primarul! Am rămas impresionați. Dacă merg lucrurile așa parcă ne-am întoarce acasă? Ne bucurăm că ziarul Deșteptarea a rezistat în timp și aveți această rubrică. Ar fi multe de vorbit.
Ella și Sergiu Daminescu