Un oras prea mic pentru atâta cultura

Daca ne uitam pe afisajele din Bacau (mai bine zis pe zidurile urâtite de afisele lipite in straturi), s-ar putea spune ca orasul nostru are o viata culturala foarte bogata. Teatrul „Bacovia” si Filarmonica sunt cu adevarat doua institutii de care putem fi mândri, care alimenteaza constant nevoile spirituale ale bacauanilor.

In plus, ne-au vizitat o multime de artisti in voga, de la Smiley la Loredana, ale caror concerte au prins bine la public. Insa tot acest aparent entuziasm artistic ascunde si parti intunecate. Din pacate, chiar zilele acestea, doua reprezentatii ale unor artisti de legenda ai românilor au fost anulate, din cauza ca s-au vândut foarte putine bilete.

Este vorba despre o reprezentatie a maestrului Radu Beligan, spectacol care in multe alte orase are un succes enorm si se joaca cu casa inchisa. De asemenea, este vorba despre spectacolul formatiei Pasarea Rock, un fel de reeditare a fostei formatii Phoenix, cu Mircea Baniciu, Josef Kappl si Ovidiu Lipan Tandarica.

Este adevarat, biletele nu sunt ieftine, dar astfel de artisti sunt rari la vedere si a-i avea chiar la Bacau nu e tocmai un lucru de ratat. Explicatiile pentru insuccesul acestor spectacole ar putea fi multe: poate ca e vorba despre pretul biletelor, poate ca e vorba despre publicul unor astfel de reprezentatii, care intotdeauna este mai redus numeric decât al unor spectacole de muzica pop. Sau poate ca e vorba despre faptul ca zilele acestea a avut loc si Gala Star, iar Bacaul este un oras prea mic pentru a gazdui doua evenimente culturale simultan. Discutabil.

Dan Artenie