vinovatul de serviciu

Vinovatul de serviciu

Ieri a fost mega-Congresul,trâmbițat de PSD,

Ca să ceară ,sau să deie și-n final să schimbe ce?

Când niciunde nu se face, ceva ce să schimbe mersul,

Decât în măsura-n care,își rezolvă interesul.

Știm toți că la ora asta nu mai are niciun rost,

Să vedem ce motivații,ar fi că o ducem prost,

Că pierzându-ne-n detalii,spre a face analiză,

Cum ieșim din criza asta,intrăm într-o altă criză.

Mi-amintesc in ’89,pe când cu socialismul,

Cum ne mai plângeam de grijă,că veni-va cataclismul,

Că e criză de mâncare,că e viața genocid,

Totul pentru preamărirea,unui singur individ.

Când și pâinea și salamul,se dau numai pe cartelă,

Când cătam unul spre altul ,ca un fel de santinelă,

Imbracați in uniforme,începând chiar cu cei mici,

Cu program precum soldații și-acasă și la servici.

Timp in care mai dincolo,stau ofertele-n vitrină,

Râuri de lapte și mere,ce ușor puteau să vină,

Libertate,bogăție și o viața mult visată,

Ne făceau mereu cu ochiul,dintr-o lume minunată.

Mutarea a fost facută,că puțini de ne-am dat seamă,

Când a fost schimbat macazul,că, pe mulți ne-a luat cu teamă,

Cu-un scenariu ca la carte,genul”viața bate filmul”

Ne trezirăm peste noapte,că a fost schimbat regimul.

A urmat o-nvalmașeală câțiva ani,de nu știai,

Dacă ești în iad cu dracii,sau cu îngerii în Rai,

Când la stânga,când la dreapta,de la cei bătrâni și noi,

Am aflat cum fu-se-odată ,înainte de război.

Ani trecură dup-aceea,timp în care-am așteptat…:

Laptele și mierea dulce,sunt tot dincolo de hat,

Libertatea-i ca seninul din îndepărtate zări,

Ba, chiar bogăția noastră,e carată-n alte țări.

Și toată promisiunea,că vom trăi fericiți,

Ne-am dat seama ,dar degeaba,că de fapt am fost mințiți,

Și-acum într-o notă sumbră,fără pic de optimism,

Simțim chiar pe pielea noastră,cum e in capitalism.

Ce-a fost ieri…și cum e astăzi,deja facem constatare,

Pentru cei corecți ,dar simpli,nu a fost nicio schimbare;

Doar acolo,sus,în locul celor doi nenorociți,

Se bat permanent ca chiorii,o gloata de hoți”cinstiți”.

Viața celorlalți, trăită ,e mereu in faliment,

Cu trei zile fără apă,apoi trei fără curent,

Mâine poate, cine știe,ce-o fi a se întâmpla,

Ce mai iau…,că de dat sigur,nu sperăm că se va da!

Rău atunci,dar rău și-acuma,se vede că teoria,

Până e să se aplice,”se termină veșnicia”,

Dar de cauți” vinovatul de servici”,la o adică,

Sigur nu e teoria,ci acei ce o aplică.

Nicolaie Ionescu

Bacau-11.03.2018