Va rugam sa ne scuzati

Ma numesc Ovidiu Chirea si sunt consilier al C.L. Buhoci.

Astazi a avut loc un fapt care dupa parerea mea nu poate fi trecut cu vederea. Politia Bacau a trimis la Buhoci trei functionari, trei doamne mai exact, pentru a servi cetatenii comunei sa isi schimbe buletinele, lucru de laudat stiindu-se cat timp se pierde la Bacau pentru acest lucru.

Prima data au mers in satul Bijghir, unde dupa spusele agentelor de Politie, au fost primite in conditii dezastruoase fiind obligate sa stea pe scaunele copiilor de gradinita.

Dupa aceea au venit la Buhoci unde au fost primite in sediul Politiei Buhoci. Una din cele 3 politiste mi-a zis sa-i „multumesc” primarului pentru conditiile oferite la Bijghir. Am mers la primar si i-am zis iar el mi-a raspuns, in prezenta altor 2 functionari, de asta data reprezentanti ai DSVSA BACAU, Dr. Blaj Adrian si Dr. Moruz Carmen, ca cei de la Politie pot sa stea si pe laitza, sa se adapteze, el nu e obligat sa le ofere conditii.

Le-am trasmis doamnelor raspunsul primarului iar acestea s-au convins de bunul simt si de buna educatie pe care acesta le are (sau mai bine zis nu le are).

Apelez de aceea la dumneavoastra, ca prin intermediul ziarului Desteptarea sa-mi cer scuze doamnelor de la Politia Bacau din partea Consiliului Local Buhoci si din partea locuitorilor comunei Buhoci, spunandu-le acestora ca primarul nu ne reprezinta pe toti si ca printre noi exista si foarte multi oameni educati si cu mult bun simt.

Ovidiu Chirea