Reabilitare „în valuri”…

Am înțeles că astăzi se desfășoară o nouă etapă a proiectului “Bacăul – Un oraș cu porți deschise!” al Asociației “Lumina”. Că vor participa și persoane în scaune cu rotile, tineri pentru care a străbate orașul și a intra în instituții publice, dar și private, este nu doar foarte greu ci aproape imposibil. Și sunt invitați reprezentanți ai autorităților publice locale, politicieni, oameni de afaceri și jurnaliști, împreună cu prieteni voluntari, tinerii cu dizabilități.

Până aici toate bune și frumoase.

Dar… O sugestie: NU mergeți DOAR prin centru!

Veniți și pe proaspăt reabilitata stradă Miron Costin. Mergeți de la strada Alexandru cel Bun până la Stadionului. Pe porțiunea până la Zimbrul nu veți avea probleme. Acestea încep de la Zimbru până la Stadionului. Veți merge pe trotuare cântând „barca pe valuri”. Sau pe dealuri… Bunica mea a căzut de două ori până acum tocmai din cauza acestor „rampe”. Și nu e singurul caz, au mai pățit-o și alții. Spital – medici – rețete – tratament – bani. Bani pe care i-am scos din buzunarul propriu, deși i-aș putea pretinde municipalității.

Aș vrea să văd cum se descurcă o persoană în vârstă sau una în scaun cu rotile MAI ALES în dreptul vilei de la nr. 44. Nu știu cine este proprietarul și nici nu mă interesează. Din punctul meu de vedere persoana respectivă nu este dacât un alt locuitor al orașului, la fel ca mine și ca încă vreo 150.000. Dar mă întreb CINE, CUM și DE CE i-a permis să încline trotuarul în halul acela doar fiindcă are el garaj sub casă. Din câte știu trotuarul este domeniu public. Dacă și-a făcut garajul dedesubt, e problema lui, să-și pună lift și să-și coboare mașina, nu să ne rupem noi gâtul acolo.

Vin ploile, vin zăpezile, vin ghețurile. Mă întreb cine va răspunde pentru cei ce-și vor fractura o mână sau un picior în fața acelei case. Fiindcă acolo ESTE UN PERICOL.

MERGEȚI ȘI VEDEȚI.

Domnilor edili, trotuarele sunt PENTRU PIETONI, deci trebuie să fie proiectate ÎN FOLOSUL lor. Să nu reprezinte pericol nici pentru copii, nici pentru adulți, nici pentru bătrâni. Faceți, domnilor edili, o plimbare în fapt de seară pe aceste trotuare, de la Zimbru până la Stadionului. ÎN SPECIAL cei care au realizat și aprobat proiectul. Dacă vouă vă place ce s-a făcut, atunci eu mă mut din acest cartier undeva la țară. Măcar acolo drumul balastat e mai nivelat.

Este foarte bine că în Bacău se face ceva, că se reabilitează, că – în principiu – se vrea sporirea confortului cetățeanului. Dar trebuie mai multă atenție la MODUL în care se realizează asta.
Și, deși mă repet, vă îndemn să faceți o plimbare pe Miron Costin. Cu o mică escală la nr. 44…