Confuzie sau superficialitate

Vreau sa va relatez un caz mai putin obisnuit care s-a intâmplat la blocul unde locuiesc, nr. 8, de pe str. Stadionului. Joi, saptamâna trecuta, am gasit pe scarile de la intrare 16 plicuri, expediate de compania RDS-RCS, catre 16 locatari de pe str. Milcov, bl., 8, sc 1.

Un vecin mi-a spus ca persoana care le-a adus le-a lasat acolo gramada, spunând ca le vor lua cei carora le erau adresate. Nu stiu când le-a adus, insa, cu siguranta, destinatarii nu aveau cum sa intre in posesia lor, riscând sa nu-si plateasca abonamentele la timp, astfel ca li se va lua tonul, cum mi s-a intâmplat si mie.

Cred ca si factura mea a ajuns la o alta adresa, iar eu nu am stiut si am ramas fara telefon, om batrân, care nu am avut niciodata datorii pe nicaieri. Eu as mai intelege daca s-ar confunda o scara cu alta de la acelasi bloc, dar de pe Milcov pâna pe Stadionului este cale lunga.

Dupa câte stiu, aceste plicuri nu vin prin posta, ci le aduc niste curieri, care, dupa cum se vede, ar trebui sa fie mult, mult mai atenti, mai responsabili.

Eu am sa duc plicurile la companie, nu acuz pe nimeni (ce vina are directorul?), dar trag un semnal de alarma, sa nu se mai repete, ca nu-i convine nimanui sa ramâna fara telefon din cauza altora, care lucreaza
superficial.

Mihai Petre