Faceti ceva cu strada Milcov. Nu se mai poate!

Bacaul vorbeste

Nu mai inteleg nimic. Nu inteleg de ce s-a decopertat strada Milcov, daca nu se si lucreaza imediat pentru asfaltare? Si credeti-ma, nu numai eu sunt suparat, pot vorbi in numele a sute de bacauani care locuiesc in aceasta zona a orasului. Stam asa, intr-un vesnic santier, de mai bine de jumatate de an.

Ne-am stricat masinile, ne-am tocit de tot si nervii, am sperat, am suduit, dar vad ca nimic nu se misca. Mai vin, din când in când, vreo doi muncitori cu o roaba de nisip pe care o trântesc in mijlocul strazii si gata!, noi muncim cu drag si spor.

Trotuarele sunt si ele distruse efectiv. Se incearca o pavazare si in aceasta zona, dar credeti-ma, lucrurile merg in ritm de melc. Nu mai avem pe unde calca, oamenii circula pe mijlocul strazii in lipsa de alei pietonale, masinile sunt facute praf.

Poate nu ati realizat, domnilor din administratia locala, ca acest tronson al Bacaului este un fel de centura a orasului.

Pe aici chiar se circula, pe aici chiar este trafic. Cât mai aveti de gând sa ne chinuiti? Sunt care incearca sa ocoleasca zona, am prieteni care tranzitau orasul pe Milcov, dar acum aleg rute ocolitoare. E bine? Nu.

Pentru ca printre blocuri, pe aceste ocolisuri, se creaza ambuteaje. Iar nervi, iar … Faceti ceva, va rugam, cu strada Milcov. Efectiv, nu se mai poate! Daca ati stricat, reparati!

Florin Apetroaie