A rămas sau nu învățământul băcăuan fără gală? Aceasta este întrebarea care, probabil, îi macină pe cei cățiva zeci de elevi și cadre didactice ce ar fi trebuit (conform unei tradiții de 8 ani) să fie premiați de Primărie în cadrul Galei Învățământului Băcăuan. Pentru a elucida acest mister am decis să întreb direct la sursă, așa că am trimis un email funcționarilor de la Primărie. Am primit înapoi un număr de înregistrare al emailului meu, dar niciun răspuns ( încât și astăzi mă întreb dacă nu a fost cumva un răspuns codat pe care nu am știut să îl interpretez).
Poate că această lipsă a Galei din peisajul băcăuan nu ar fi fost așa de importantă, dacă nu s-ar fi desfășurat pe fondul marelui eșec obținut de orașul nostru în încercarea de a deveni Capitală Culturală Europeană. Legătura dintre cele două situații este mai mult sau mai puțin evidentă.
În primul rând, să ne-nțelegem, nu există cultură fără educație, cam la fel cum nu poți să te uiți la un tablou abstract fără să știi să-l interpretezi. Să ne uităm la orașele ajunse în finală, sunt centre universitare recunoscute pe plan național, sunt locuri unde evenimentele culturale sunt spontane, vin din inima societății, de la tineri, nu din mintea unor noi-veniți în Bacău ( a se citi unei noi-venite) al căror scop este să afle câți bani din provincie se pot pune la adăpostul călduț al propriului buzunar și, mai ales, orașe unde evenimentele culturale nu sunt organizate neapărat pe sume fabuloase. Acum că am trecut în revistă ce nu avem, ar trebui să ne întrebăm ce există bun la noi în oraș. Într-adevăr, poate că ne lipsesc multe în Bacău, însă avem un noroc fantastic: există elevi care își dedică tot timpul studiului, care obțin premii la olimpiade naționale și internaționale, care poartă pe umeri cele 5 litere ale numelui orașului cu mai multă demnitate decât cei care decid cum să împartă bugetul între ei și între cauze pierdute.
Ideea e că dacă nu s-ar fi investit în proiecte din care băcăuanii nu au înțeles mare lucru ( cum ar fi celebrul Theatrestock, mai promovat decât politicienii în timpul campaniei electorale, prin sute de afișe lipite prin oraș și pe asfalt) elevii merituoși, pentru care nu luptă nimeni în spațiul public, ar fi avut, acum, la final de an, bucuria de a fi apreciați la scenă deschisă (că tot ne place teatrul!) și de a li se recunoaște meritele.
Ce ne învață această analiză simplificată a ceea ce s-a petrecut la noi în ultimele 6 luni? Că în Bacău, unii sunt actori pe scene plătite cu sume destul de rotunde, în timp ce viitoarea elită intelectuală a orașului, elevii remarcabili sunt actori într-o piesă neplătită de nimeni altcineva decât de talentul și capacitățile lor remarcabile, atât de remarcabile încât, în ochii autorităților, ele nici măcar nu trebuie răsplătite. Totuși, nu există motive de panică: într-o țară în care inteligența nu valorează nimic, ne înscriem cu brio la titlul de Oraș Românesc Normal. Însă, depinde de noi dacă ne identificăm cu această normalitate sau nu. Vouă vă place normalitatea în care trăim?
Ștefana M.