Se stie ca mai toata lumea face in aceasta perioada curatenie generala in locuinte. Cu aceasta ocazie, multe paturi, fotolii, dulapuri, covoare si saltele au ajuns la ghena de gunoi. Din ce-am vazut eu, cele mai cautate sunt saltelele de pat.
Fie le iau romii, fie le cara boschetarii pe sub balcoanele blocurilor sau in subsolurile acestora, pregatindu-si culcusul pentru perioada rece. Fara sa vreau, am fost martor la viata de noapte a unui boschetar care se aciuase in scara blocului in care locuiesc. Multa vreme nu mi-am dat seama de ce miroase dimineata atât de urât pe casa scarii.
Intr-o seara am ajuns acasa pe la miezul noptii si când am intrat in bloc mi-a venit imediat sa vars. Mirosea ingrozitor. Era intuneric bezna si se auzea o melodie in surdina. M-am apropiat incet de locul de unde razbea muzica si l-am vazut pe boschetar. Ghemuit pe o saltea, omul adormise. Mi-a fost si mila de el, dar in acelasi timp m-a si dezgustat.
L-am lasat in pace, gândindu-ma la povestea lui. A doua zi am auzit insa ca sarise sa o bata pe o vecina care l-a dat afara din bloc pentru ca mirosea ingrozitor. Tot noi i-am strâns salteaua si am spalat pe urma lui. Ma gândesc cu groaza ca astfel de episoade se vor repeta.
Valentin Craciun