A fost și ziua României. Toată lumea s-a simțit mai român decât de obicei și a petrecut care mai de care. Până aici toate bune. Eu mai mult m-am uitat la televizor. Și am văzut cât de buni suntem noi românii și câte lucruri minunate facem. Și cum noi românii am sărbătorit în stradă și cum ne-am pregătit de sărbători.
Dar, parcă nu toți românii. Mai mult cei din București, din Cluj, din Timișoara, din Sibiu…și lista ar putea continua. Însă, din toată lista asta, din zona Moldovei am văzut doar câteva scurte fragmente de la Iași. De ce?? Moldova e doar la Iași? Noi, ceilalți chiar nu contăm? În ciuda faptului că sunt mulți nemulțumiți la noi în Bacău eu cred că se fac și lucruri bune.
N-or fi ele prea multe, dar se fac. De ce nu le dă nimeni la televizor? Din zona Moldovei vedem doar bețivi care nu muncesc și babe violate. Păi cum să mai vină investitorii ăia străini în Moldova la așa oameni? Că investitorii înainte studiază piața. Și se uită și la televizor. Când văd prăpădul ăsta, unde să mai vină?
Așa că, dragi români din Bacău, trebuie să înțelegem că suntem singuri. Și dacă nu ne rezolvăm noi, singuri, problemele, n-o s-o facă nici…Moș Crăciun, că tot e pe aproape. Chiar! I-ați scris lui Moș Crăciun? Și, sincer, ce vă doriți?
Andrei Băcăoanu