De ce n-au profit comerciantii?

Am fost, zilele trecute, intr-un magazin chinezesc din Bacau, n-are relevanta care anume, sunt destule prin oras. Marturisesc ca nu prea calc in astfel de pravalii, pentru ca se stie de calitatea indoielnica a produselor.

Insa, despre altceva decât produsele de la raft as vrea sa va scriu, si anume despre atitudinea la fel de lipsita de calitate a angajatilor magazinului cu pricina, pentru ca am fost martor la un astfel de episod regretabil.

Un domn, pensionar, dupa aparente, a avut un schimb de replici cu angajata magazinului, initial, neutru, dar care, peste doar câteva minute, s-a transformat intr-un mic circ, dat, evident, de salariata chinezilor.

Din fericire, scurta mascarada derulata in fata a zeci de clienti, culmea!, impasibili, dar si a patroanei chinezoaice (la fel de indiferenta ca restul), a fost incheiat elegant de septuagenar, caci angajata parea dispusa sa amplifice conflictul, putându-se ajunge la cine stie ce istorii.

In fine, important e ca, din pacate, prea putini dintre români (dar si strainii, observ ca s-au molipsit), deci putini stiu sa faca un comert civilizat, de calitate. De-asta nu au profit comerciantii si, mai mult, unii au si falimentat, pentru ca nu-si apreciaza clientii.

Nu inteleg ca, pâna la urma, din banii clientilor isi pastreaza afacerea, din banii lor isi va lua si acea angajata salariul de mizerie, caci sunt convins ca nu incasa o avere.

Poate de aici si frustrarea salariatei, dar asta chiar nu este problema mea sau a clientilor, in general. In mod evident ca am refuzat sa caut pe rafturi ce intentionam sa cumpar, ca fronda la astfel de comportament. Cred ca voi alege sa cumpar din magazinele de second hand, care hotarât lucru, au produse mult mai de calitate, atât doar ca nu sunt noi, dar se poate trece peste acest mic handicap, cu apa si detergent.

Si la fel i-as sfatui pe toti sa procedeze, poate in felul acesta vor intelege comerciantii ca e musai sa-si respecte clientii. Ca in Orient, daca ati ajuns, unde cei de acolo nici nu te lasa sa pleci, oferindu-ti tot soiul de mici atentii, doar-doar o sa cumperi de la ei. De cele mai multe ori, ei ies victoriosi. Si noi, cred, sau orgoliul nostru care a fost mângâiat câteva minute si nu calcat in picioare.

George Narcis Vlasia