Am fost ieri, la magazinul de la cotul strazii, sa-mi cumpar doua pâini. Aveam la mine banii necesari, numarati bine inca din casa… numai ca sub forma de marunt. Adica in fise de 10 bani. Deci, 22 de astfel de monede.
Am intrat hotarât in pravalie, sigur pe mine, am cerut frumos cele doua pâini si când sa platesc vânzatoarea mi-a aruncat in fata fara pic de respect: „Cred ca nu aveti de gând sa platiti cu marunteii astia? Cine credeti ca o sa stea sa ii numere?” Am ramas siderat. Am ingânat socat de reactia madamei…: „Dar acestia nu sunt bani? Nu va inteleg?”.
„Or fi pentru tine, nu pentru mine care la final de program trebuie sa stau sa numar fiecare firfirel de asta. Luati pâinea de aici, v-o fac pomana, dar n-am nevoie de maruntul asta. Sa fie pomana mea!”. „Poftim?”, raspund din nou siderat.
„Doamna, eu nu primesc de pomana o pâine platita. Eu mi-am platit pâinea, imi pare rau”, mai adaug in timp ce las banii pe tejghea, imi strecor pâinile in sacosa si aleg sa ies tacut din magazin. De ce nu e bun maruntisul, doamnelor vânzatoare? De ce va este greu sa numarati 22 de monede?
Dar daca eu nu aveam 20 de bani pentru a-mi plati corect pâinea, acceptati sa-mi dati marfa asa, platita doar cu 2 lei? Nu. Dar daca nu aveam marunt, aveati sa-mi dati rest? Nu. Cine se mai incurca de o fisa de 10 bani? Halal.
O practica curenta prin magazinele noastre, astea de cartier, care cred ca asa fac profit si rezista pe piata. Dar pierderea nu e a mea, ci a lor. Pentru ca de ieri sunt hotarât sa nu mai intru niciodata in acea pravalie. Mai ales ca am vreo doua supermarketuri prin zona.
Voi fi clientul acestora, nu a unor vânzatoare care nu stiu ce e respectul si nu isi cunosc putin limitele. Si maruntisul, si monedele sunt bani românesti, acceptati in comert, emisi de Banca Nationala.
Sa fie clar! Si se mai dorea sa trecem la moneda euro, pentru a ne alinia Uniunii Europene. O gluma, fireste. Cum am fi platit atunci pâinea, daca ne incurcam deja de „firfireii” de 10 bani?
Dragos Cristea