Dulciuri sau… bombe, în galantare

Bună ziua,

Sunt o mamă, cu doi copii, şi aş fi interesată să aflu de ce prăjiturile care se vând peste tot locul nu au cumva afişat şi termenul de garanţie. Vă întreb asta pentru că, pe unde am mers şi am cumpărat dulciuri, în speţă prăjituri, nicăieri nu aveau trecut pe etichetă acest detaliu.

Ca să vă mai spun că, anul trecut, am cumpărat nişte prăjituri de la o unitate de acest fel amenajată în incinta Auchan şi toate, dar toate erau vechi, de n-am putut să le consum. Vă daţi seama că nici nu i-am lăsat pe copilaşi să-şi termine porţiile, şi le-am returnat vânzătoarei. Evident, mi-au dat banii înapoi, altfel cred că anunţam Protecţia Consumatorilor.

Zilele trecute, am fost să iau prăjituri de la o cofetărie sau aşa ceva, din spaţiul magazinului Kaufland din Izvoare şi, la fel, nu aveau termenul de garanţie trecut pe etichetă. Cred că acest lucru trebuie rezolvat cumva, mai ales că este vorbe de nişte produse destinate, în special, micuţilor, şi… să nu mai vorbim. S-ar putea întâmpla o dramă.

Raluca Mihai