Cunosc faptul că noul Bacovia construit din fier și amplasat în Piațeta din fața Casei de Cultură “Vasile Alecsandri” a stârnit multe constroverse, pe care le anticipasem într-un fel sau altul. Faptul că lucrarea tânărului architect băcăuan Răzvan Ichim și a prietenilor lui a tulburat lumea criticilor este de bun augur.
Mie personal îmi place foarte tare ce au reușit să facă tinerii aceștia după 400 de ore de muncă. Grupul statutar realizat din piese auto recondiționate și sudate de așa manieră încât să ni-l redea pe Bacovia într-o altă viziune a atras pe lângă multe priviri critice, la fel de multe aprecieri.
La fel de interesați au devenit și cei care caută și vând fier la punctele de colectare a materialelor feroase. Nu m-am putut abține să nu zâmbesc într-o zi, când am văzut lângă statuie trei persoane de etnie rromă, direct interesate de structura de metal.
Cred și eu că cele 1,5 tone de metal nu sunt deloc de neglijat dacă le-ai vinde la fier vechi, nu-i așa? Persoanele respective erau atent aplecate asupra lucrării.
Cel mai probabil, pentru ei, rulmenții, lanțurile, discurile și cheile folosite la sudarea roboților s-ar fi tradus în bani. Mulți bani. Nu m-ar mira să aflu că într-o noapte au dispărut statuile. Atunci mi-ar fi clar că Bacovia cu cei doi copii au ajuns la fier vechi.
Liviu Cămară