Am constatat in ultimele trei – patru luni ca se mai intâmpla si lucruri bune in judetul nostru, chiar daca noi, cetatenii de rând, care traim numai din pensie sau din salariu, nu o ducem prea grozav.
Dimpotriva, desi au trecut doua decenii de când am scapat de Ceausescu, tot asa ne chinuim ca si pe vremea lui, de la o chenzina la alta, sa ne hranim familia si sa ne platim facturile. Insa faptul ca anumite institutii infiinteaza servicii sau construiesc sectii noi, ma refer aici la spitale, ne ajuta sa fim un pic mai optimisti.
La un moment dat se poate intâmpla oricui sa apeleze la o salvare, sa fie nevoie de un elicopter ca sa ajunga la Iasi sau la Bucuresti sau sa trebuiasca sa fie operat si tratat in Bacau, intr-o sectie noua si cu aparate moderne, asa cum vedem in unele filme ca au spitalele de urgenta din alte tari mai dezvoltate.
Lucrurile astea sunt importante pentru toti. Nu e putin lucru sa ai parte de medici buni si de aparate performante atunci când esti bolnav. Faptul ca desi suntem saraci avem un spital mare in Bacau, altul mai mic dar mai modern in Moinesti, in care am auzit ca vin sa se opereze si pacienti din alte judete, ne bucura.
Speram ca anul acesta sa fie deschis si spitalul municipal din Bacau, daca o fi terminat si pe dinautru asa cum scriu ziarele. Ma bucur deoarece am o nepoata care termina scoala si va fi cadru medical. Pentru noi un spital nou inseamna conditii mai bune, iar pentru cei tineri locuri de munca.
Ionel Mihalache