MORALITATEA E TOT IN AREST LA DOMICILIU?!!!?

Romeo Stavarache ramane in arest la domiciliu. Cu toate astea, acest individ, care in curand implineste 6 luni de arest (in celula sau in viluta proprie), nu are de gand sa-si dea demisia din functia de primar al Bacaului.

Este incredibila lipsa de moralitate a celui care in 2004 se dadea “Fecioara Maria” care lupta cu cei corupti si imorali. De asemenea, este cel putin ciudat cum marele PNL nu ia o pozitie publica in legatura cu Primarul Bacaului. In tot acest context jalnic, ramane bagubit un oras pe nume Bacau, oras care alta data era printre cele mai puternice din regiune si chiar din tara.

Romeo Stavarache este in primar slab, care in 10 ani de mandat a facut mai mult rau decat bine- un primar care a avut tupeul sa-si faca televiziune ca sa aiba un loc in care sa minta, fara a fi intrerupt; un primar care si-a angajat ziaristi detinatori de blog care sa-l elogieze zi de zi; un primar care a fugit de fiecare data cand cineva a avut demnitatea de a-i adresa o intrebare pertinenta…

Romeo Stavarache este primarul care a avut tupeul sa distruga fotbalul bacauan, sa inventeze 5 echipe din bani publici si sa semneze certificatul de deces al singurei echipe adevarate- FCM BACAU.

De asemenea, Romeo Stavarache este primarul care ignora de ani buni problemele reale ale orasului, cum ar fi problema curateniei (alta data Bacaul era un oras curat si ingrijit, acum e “praf”); problema parcarilor sau problema cainilor fara stapan (sunt peste 2000 de caini care terorizeaza orasul, iar Primaria ridica din umeri, in timp ce oamenii sunt muscati zilnic si nu mai au curaj sa iasa noaptea sau sa-si plimbe copiii in parc).

In tot acest timp, se construiesc sensuri giratorii hidoase, care mai mult incurca; se aduc brazi imensi in centru sau se planteaza floricele pe 2-3 strazi, ca sa prosteasca pe unii care inca sunt orbi! Mai nou, se amenajeaza un patinoar in fata Hotelului Moldova, probabil pentru maidanezii care umbla in haite de cate 15-20.

As prefera sa nu am brad imens sau patinoar, dar sa pot merge linistit prin oras, fara a fi atacat de caini sau fara a fi nevoit sa suport mizeria de peste tot. As prefera sa am fotbal si nu mizerii de partid gen SC Bacau; as prefera sa am stadion si nu o ruina…as prefera sa am din nou un oras puternic.

As prefera sa am un primar cu moralitate, nu un gropar.

MI-AS DORI CA BACAUL SA NU MAI FIE UN ORAS ARESTAT LA DOMICILIU!!!

C.C.