Să mai spună cineva că nu există şi oameni de ispravă în preajma noastră! Mă aflam într-una din zilele toride ale verii recent încheiate în oraş, cu mare grabă. Am coborât din maşină, am închis geamul, am încuiat şi am pornit haihui pe străzile unde mă chemau o mulţime de griji. Liniştit, am revenit după mai mult de o oră.
În dreapta maşinii mele, un tânăr (30-35 de ani), în maşina lui, cu portiera larg deschisă. „Doamne, ce obraznic! Cum trec eu?” mi-am zis. Urc la volan şi mi se pare ciudat să-l văd pe vecin foarte aproape. „Stau aici de o oră. Aţi lăsat geamul din dreapta deschis.”
Am înlemnit: pe banchetă era o geantă cu documente (bani nu, dar parcă asta conta?), care sigur i-ar fi făcut cu ochiul unui răufăcător, mai ales că locul era unul oarecum izolat. Nu apuc decât să amestec nişte vorbe care se voiau mulţumiri. Până să mă adun, el deja era în marşarier. Am avut vreme însă să-i notez numărul. Prin intermediul dv., un sincer „Mulţumesc, NKO!”
Al. Ioanid