Asteptam intr-o zi pe cineva, undeva pe strada Avram Iancu din Bacau si mi-a fost dat sa asist la o scena de care nu sunt mândru ca român.
Un barbat s-a apropiat de o movila de pietris aflata pe strada pentru acoperirea unei gauri in sosea si a inceput sa umple o sacosa cu pietrisul respectiv. M-am uitat la el câteva minute bune si mi-am zis apoi ca o sacosa de pietris nu saraceste pe nimeni.
Si pe fondul tabloului care se desfasura in fata mea, mi-am adus aminte ca nu de putine ori am citit in paginile ziarului “Desteptarea” despre diversi indivizi care furau pavele, borduri sau chiar câte o roaba cu asfalt pentru aleea din spatele blocului.
Mi-am zis ca asa sunt unii construiti, ca nu se pot abtine sa nu fure câte putin din avutul altuia. Dar se pare ca nimic din ce-mi trecea mie prin minte, nu parea sa-l deranjeze pe barbatul care parea ca cerne pietrisul cu o sita metalica.
Nu-l deranja nici faptul ca pe lânga el treceau oameni, nici ca in apropierea lui trebaluia altcineva. El isi cunostea interesul personal si ii ignora pe cei din jur. La fel de degajat cum s-a apropiat de gramada de pietris, la fel a si plecat, multumit de “captura” sa.
S-o fi gândit bietul om ca pentru câteva pietricele nu o sa-l judece nimeni. Pe principiul ca acolo de unde fura unul, este loc si pentru altii.
Dumitru Coada