Se vorbeste atât de mult despre câinii fara stapân dar totul ramâne in faza de discutii. Pur si simplu ne-am saturat sa auzim aceleasi lucruri. Pensionarii se plâng ca sunt atacati de maidanezi, copiii ca se tem sa se duca la scoala sau la joaca, institutiile spun ca vor face si vor drege, iar asociatiile pentru protectia animalelor ca nu se face destul pentru a-i proteja pe bietii câini de specia criminala care, cica, suntem.
Eu vreau sa pun o intrebare simpla, nu sa fac filozofie: Parcul Catedralei e al nostru, al cetatenilor din Bacau, platitori de taxe, sau al maidanezilor? Vreau sa stiu daca pot sa-mi duc nepotii la plimbare acolo sau e un loc rezervat haitelor de câini abandonati.
Daca e un parc facut pentru oameni, normal ar fi sa ne putem plimba fara sa trecem cu grija pe lânga tufe si fara sa calcam prin mizerii. Mai vreau sa clarific un lucru: prezenta câinilor maidanezi in Parcul Catedralei nu este accidentala, ci permanenta, obisnuita, cotidiana. Poate cineva dintr-o institutie locala se va simti cu musca pe caciula si va pune capat acestei situatii.
Mariana Scarlat