Bacăul nu mai scapă de problemele cu Celula 1, care a fost închisă vara trecută. Groapa de gunoi deţinută şi operată de Primărie a început din nou să ardă, după ce în august 2017 a declanşat un incendiu care a poluat oraşul timp de 18 zile.Reamintim că de la deschiderea Celulei 1 normele europene prevedeau ca aceasta să fie administrată de firme specializate și nu de către stat.Din păcate Celula 1 a fost administrată de stat și acum se văd consecințele.

Săptamâna trecută au izbucnit alte două incendii, din fericire stinse cu profesionalism de ISU Bacău. Care au fost cauzele incendiilor? E simplu, explozii provocate de acumularea de gaz metan. Ultimul incendiu, care a izbucnit marţi seara, s-a întins pe o suprafaţă de 200 mp şi a ars mocnit la adâncime. După acest incendiu, stins de pompierii băcăuani miercuri dimineaţa, groapa a rămas sub supravegherea lor, întrucât focul s-ar putea reaprinde oricând. Oficial, Celula 1 a vechii gropi de gunoi a oraşului a fost închisă de operatorii de la Primărie la sfârşitul verii trecute, dar, din păcate, se pare ca nu s-au respectat procedurile de închidere şi asta a condus la tot acest lanţ de incendii şi la poluarea repetată a Bacăului.

În acest context întrebarea firească este: când va asuma Primăria oraşului responsabilitatea privind operarea, închiderea şi monitorizarea post-închidere a Celulei 1?

Celula 1 a fost exploatată 7 ani şi jumătate de operatorii de la stat – şi nu a îndeplinit niciodată, se pare, toate criteriile de operare. Anul trecut, Primăria Bacăului şi-a asumat printr-o hotărâre de Consiliu Local să facă toate îmbunătăţirile necesare aducerii la conformitate atât a Celulei 1, cât şi a amplasamentului adiacent acesteia, ambele – spun studiile de specialitate – grav afectate de o operare defectuoasă care nu a ţinut cont de prevederile Normativului tehnic privind depozitarea deşeurilor.

E evident că: (1) lipsa compactării deşeurilor, (2) depozitarea deşeurilor incompatibile cu categoria de depozit autorizată, (3) lipsa puţurilor de drenaj a biogazului, a căror gură de aerisire trebuie construită la o înălţime de 4 metri deasupra solului (conform cerinţelor Normativului tehnic privind depozitarea deşeurilor), precum şi (4) ignorarea de către Primăria Bacău a efectelor grave pe care această situaţie le poate genera pentru mediu pun în pericol siguranţa oamenilor şi calitatea aerului din oras şi din împrejurimi. Culmea, deşi a recunoscut că a gestionat prost Celula 1 şi, în plus, şi-a asumat consecintele impactului negativ asupra mediului, Primăria Bacău nu pare să fi înţeles nici în al doisprezecelea ceas că trebuie să treacă la acţiuni concrete, via Consiulul Local. Practic, ea a pus din nou atât Celula 1, cât şi Depozitul central de deşeuri Bacău în situaţia de risc iminent de explozie, din cauza acumulărilor necontrolate şi nesecurizate de gaz metan.

Incendiul din luna august 2017 a avut efecte devastatoare pentru Celula 1, avariind mai multe puţuri de colectare şi evacuare a biogazului; deşi Primăria Bacău a promis să le refacă până la sfârşitul lui iulie 2018, ele au fost lăsate defecte, contribuind decisiv la formarea pungilor de biogaz răspunzătoare pentru procesul de ardere mocnită în interiorul Celulei 1 şi declanşarea celor două incendii recente, respectiv cel de duminică, 18 noiembrie, şi cel de marţi, 20 noiembrie. Mai grav este că Primăria Bacău expune întregul amplasament al Depozitului Conform Bacău unui pericol major – mai exact, la o explozie cauzată de lipsa sistemului de drenaj al biogazului. Mai mult, pentru că Celula 1 nu deţine dotările minime obligatorii în caz de incendiu, focul poate avansa hotărâtor până la sosirea echipajelor judeţene de pompieri, afectând şi depozitele conform din vecinătate. Să nu uităm că incendiul de proporţii din anul 2017 a continuat să facă probleme şi la începutul anului 2018.

Toate aceste incoerenţe ale Primăriei Bacău în gestionarea unei situatii care poate degenera cu usurinţă într-o tragedie completează un tablou al incompetenţei, dezinteresului şi delăsării care pune în pericol siguranţa băcăuanilor.

În plus, modul in care Celula 1 a fost operată de angajaţii Primăriei, să ne amintim: cu grave sincope în funcţionarea staţiei de epurare a levigatului, a condus la poluarea masivă a amplasamentului Depozitului Conform Bacău, unde urmează să fie construite şi operate atât Celula 2 (deja funcţională), cât si unităţile 3 şi 4. Toate acestea sunt scrise negru pe alb în rapoartele de evaluare întocmite de experţi şi puse la dispoziţia autoritătilor de mediu. Documentele experţilor mai arată că toţi factorii de mediu – sol, aer, apă subterană şi de suprafaţă – sunt într-atât de afectaţi, încât efectele sunt imposibil de evaluat în acest moment.

Conform Administraţiei Protecţiei Mediului Bacău, Primaria oraşului ar fi trebuit ca până la data de 31.07.2018 să elaboreze şi să supună avizării proiectul de închidere al Celulei 1,pe care au exploatat-o catastrofal de neprofesionist peste 7 ani. Implementarea şi respectarea celorlalte masuri, asumate prin hotărarea de Consiliu Local, sunt vitale pentru buna funcţionare a activităţilor desfăşurate pe amplasamentul noului depozit conform, inclusiv Celula 2 şi facilităţile conexe.

Situaţia cere intervenţia urgentă a autorităţilor, încât să se elimine orice pericol posibil, iar oamenii să nu mai fie expuşi poluării generate de incendii. In caz contrar, cele 18 zile de anul trecut când Celula 1 a ars se pot transforma într-un incendiu care să dureze mult mai mult şi să aibă efecte devastatoare pentru toată zona locuită a Bacăului.

Bartolomeu Rareș