S-a făcut mare caz, în toamnă, când s-au organizat concursurile pentru ocuparea funcţiilor de directori şi directori adjuncţi în şcolile din învăţământul preuniversitar, unii au spus că este bine (se termina cu interimatele şi cu cei care erau numiţi pe viaţă), alţii au politizat decizia.
După finalizarea procedurilor din metodologia de orgnizare a concursului, nu mai am nicio îndoială asupra corectitudinii acestuia: a luat cine a ştiut carte, dincolo de unele întrebări hazlii din chestionarele-grilă.
Cine nu a reuşit, urma calea normală, reîntoarcerea la catedră, alţii ieşeau la pensie, iar ministerul urma să organizeze un alt concurs, cum era normal. Dar, ce-i normal în sistemul de îmvăţământ…Acum, noul ministru repune “interimatul” în drepturi, nu ai luat examenul, rămâi pe post, nu te-ai prezentat, rămâi director.
Te-ai prezentat şi te-ai făcut de ruşine, rămâi director în continuare. Nu lucrez în sistem, însă mă gândesc cum te duci în Cancelarie şi spui: eu am luat nota cinci la concurs, însă sunt în continuare director.
Eu n-aş accepta, poate mai nimerit ar fi să fie numit cel de pe locul doi, un altul cu notă mare de la altă şcoală sau un alt profesor din aceeaşi şcoală. Semne bune anul nu are, se lungeşte o boală care tinde să devină cronică în învăţământ.
Tatiana Bogdan