Am citit în paginile ziarului Deșteptarea din data de 22 noiembrie despre inițiativa Primăriei Bacău și a Poliției Rutiere de a monta separatoare de sens pe scuarul din vecinătatea statuii domnitorului Ștefan cel Mare.
Am înțeles că s-a impus această măsură pentru că șoferii parcau ilegal pe acel spațiu. Problema pe care doream să o sesizez la această rubrică este legată de faptul că aceste separatoare de sens au fost amplasate la limita benzii de rulaj, iar autobuzele și autoutilitarele luau curba anevoios în sensul giratoriu. Personal, conduc o dubiță și vorbesc în cunoștință de cauză.
Într-o seară, în fața mea circula un autobuz și puțin a lipsit să nu șteargă cu partea dreaptă acele separatoare de sens. Pesemne că cineva a sesizat că pilonii încurcă circulația, deoarece am văzut că aceștia au fost mutați/trași spre centrul scuarului aproximativ jumătate de metru.
Un amic mă întreba dacă sunt luminate aceste separatoare, iar acum pot spune cu certitudine că sunt semnalizate în partea superioară, cu ajutorul unor mici stâlpi de plastic pe care este lipită bandă reflectorizantă. Un lucru bun, zic eu, pentru șoferii care nu s-au obișnuit încă cu noile modificări!
Dan Bornescu