Pe strada George Apostu din Bacău, pietonii sunt forțați să circule pe stradă, făcând slalom printre mașini. Efectiv, ca pieton, nu ai pe unde să treci! Dimineață, în drum spre serviciu, mașinile parcate pe amblele sensuri de mers, m-au obligat să circul pe stradă.

Trotuarul destinat pietonilor era blocat de mașinile parcate abuziv de proprietarii acestora. Aș fi trecut cu vederea acest aspect, dacă nu s-ar fi întâmplat acest lucru în mod repetat. Așa că, m-am gândit să semnalez acest aspect prin intermediul dumneavoastră.

Poate că factorii decizionali vor lua măsurile care se impun, pentru ca noi, pietonii, să ne recuperăm trotuarul. O dată ce am pus piciorul pe șosea, un biciclist era cât pe ce să mă ia în „coarne”. Asta e!!! Nu l-am auzit/văzut, pentru că venea din spate. Din sens opus, o mașină ocupase toată strada și nu mai rămăsese spațiu nici pentru bicicletă, nici pentru pietoni.

Așa că, m-am refugiat repede între două mașini parcate fix pe trotuar. Chiar nu mai avem dreptul la siguranță!?! Cunosc problema lipsei locurilor de parcare și știu la fel de bine că șoferii pot parca pe trotuar dacă lasă liber un metru distanță până la gard. Totuși, când ne va fi redat trotuarul!?!

Alina Pintilescu