„Stapânii” parcarilor publice dicteaza de la etaj

Stiu ca multi dintre cei care vor citi aceste rânduri s-au lovit si ei de problema ocuparii locurilor de parcare pe timp de zi si sunt sigur ca imi vor da dreptate. Asa ca voi continua sa va impartasesc din experientele neplacute traite de mine ca sofer, in Bacau. Cea mai recenta “dezbatere” legata de ocuparea unui loc de parcare am avut-o cu o femeie care locuieste pe strada Republicii. Aveam programata o intâlnire si am ales sa las masina intr-o parcare publica, situata sub pasarela Letea sau podul Narcisa cum este el cunoscut.

Parcarea cu pricina era aproape goala si am optat pentru un loc la umbra. Nu cobor bine din masina, ca aud cum striga cineva de la etajul I al imobilului din spatele meu. Ridic privirea si vad o femeie care se agita la fereastra bucatariei. Ma uit la ea nedumerit, neintelegând ce doreste si pasivitatea mea parea sa o enerveze mai tare.

Ii spun sa nu mai tipe si o intreb ce o deranjeaza. Cu fata tumefiata, imi striga ca nu am voie sa parchez masina acolo si sa o duc in alta parte ca acela e locul ei de parcare. O intreb daca a concesionat cumva terenul, ii explic ca nu vad sa fie marcat sau rezervat locul respectiv si ii spun ca indiferent de situatie, parcarile publice pot fi ocupate de oricine in intervalul orar 8 – 18.

Nu se astepta la asa raspuns si mi-a strigat de la etaj sa mut masina ca vine baiatul ei acasa si nu are unde parca. Cu aceeasi calmitate ii indic locurile libere ramase lânga masina mea, insa femeia urla ca ea vrea neaparat locul acela. Ii recomand sa se linisteasca si ii spun ca pâna ii trec ei nervii, eu imi termin treaba si plec.

Asa a si fost, insa, am tinut sa va relatez aceasta intâmplare, chiar daca nu este singulara. Inclusiv eu am vecini la bloc care s-au pus stapâni pe parcarea din fata blocului. Fereasca Sfântu’ sa gaseasca ocupat locul de parcare (public) ca ar fi in stare sa-ti de-a foc la masina.

Desi are si masina personala, iar nevasta nu se simte deranjata sa parcheze unde se nimereste, individul vrea musai sa aiba masina de serviciu, fix sub geamul de locuintei, daca nu, o urca pe aleea care duce in bloc. Unor astfel de oameni le-ar prinde bine sa investeasca intr-un sistem de parcare pe verticala, ca sa aiba masina la fereastra.

Marian Urzica