Terorizati de câini

Sunt mama a doi copii si vreau sa atrag atentia asupra pericolului reprezentat de câinii maidanezi care-i terorizeaza pe cetatenii Bacaului. Eu locuiesc pe Castanilor 7 si, in apropierea punctului termic si-a facut culcus o catea care tocmai a fatat si este extrem de agresiva.

Copilul meu mai mic, in vârsta de patru ani, a fost cât pe ce sa fie muscat de aceasta catea in urma cu o zi. Noroc ca au intervenit vecinii, ca altfel, la ora asta, eram prin spitale cu copilul. Am sunat peste tot, inclusiv la Primarie, insa raspunsul m-a descurajat. Mi s-a spus ca activitatea celor de la ecarisaj a fost suspendata periodic din cauza celor de la DSV si ca asa si pe dincolo….

Nu vreau sa fiu inteleasa gresit, iubesc si eu animalele, dar vreau sa-mi cresc copiii sanatosi, mai ales ca am auzit si am citit despre tot felul de cazuri de oameni muscati sau atacati de câini in orasul nostru. Si cred ca toti bacauanii sunt in asentimentul meu, chiar si cei mai mari iubitori de câini.

Trag un semnal de alarma prin intermediul dumneavoastra, deoarece nu o data ziarul “Desteptarea” a reusit, prin articolele publicate, sa puna lucrurile pe fagasul normal. Va multumesc!

Florentina Stoica

Nota redactiei: sesizarile referitoare la câinii maidanezi (in special cei care-si fac veacul in Parcul Cancicov sau in apropierea stadionului “Municipal”) sunt din ce in ce mai frecvente.