Am avut parte de cea mai mare umilinta din viata mea. Am fost la unul din punctele CET (cel din spatele magazinului Luceafarul) sa-mi depun dosarul pentru subventie si m-am simtit de parca m-am dus cu cersitul. Angajatele de acolo, platite cred din bani publici, au intrecut orice limita de bun simt si decenta.
Si nu doar cu mine, ci cu aproape toata lumea care intra sa-si depuna actele. Cu o impertinenta greu de imaginat, ne-au masurat pe toti din cap pâna-n picioare si ne-au pus in vedere ca se fac controale in casa omului. Vezi Doamne, eram prea bine imbracati! Nu avea nimeni haina de blana, dar probabil ca ar fi trebuit sa fim niste imbâcsiti, murdari, cu haine rupte si papuci gauriti.
Cum e posibil sa fim tratati de parca ne da cineva bani din buzunarul lui? In declaratia pe propria raspundere si in criteriile de acordare a ajutorului pentru subventie nu scrie ca trebuie sa fii muritor de foame si sa nu ai cu ce te imbraca. Se refera la un nivel de salariu si de trai.
Daca avem dreptul, avem dreptul! Am ajuns sa fim judecati de un functionar care sta toata ziua pe scaun si invârte niste hârtii? Sper ca cei de la CET (sau cine ar trebui sa o faca) sa ia masuri impotriva celor care nu au invatat sa vorbeasca si sa se comporte.
Noi nu am parcat BMW-uri si Mercedes-uri in fata CET ca sa fim luati la rost! Si nici nu eram cu mâinile pline de aur. Dar probabil ca, in opinia unora, trai decent si salariu sub un anumit nivel inseamna sa mergi zdrenturos pe strada. Asa e la noi! Când ti se da ceva, stabilit de lege, trebuie sa fii si umilit.
Carmen Ignat